Fluorul (florul) – carenţă şi exces

Fluorul este un microelement ce se găseşte în mod natural sub forma ionului încărcat negativ F-.
Se găseşte în cantitate foarte mică în organism (aproximativ 2.6 g) şi mare parte din această cantitate (95%) se află în oase şi dinţi.

Chiar dacă se cunoaşte foarte bine rolul acestuia în prevenirea cariilor, florul nu este considerat de către cercetători un element esenţial pentru că nu este necesar pentru menţinerea vieţii.

Cariile dentare pot produce multe alte afecţiuni grave şi astfel fluorul poate fi totuşi considerat un mineral esential. Prezenţa acestui mineral în salivă inhibă enzimele bacteriene şi astfel previne formarea de acizi ce pot produce carii dentare.

Florul absorbit la nivelul stomacului se leagă de cristalele de calciu şi fosfat din oase. Compusul format se poate întări şi forma smalţul dentar.
Absorbţia fluorului poate fi afectată de calciu şi magneziu, aceste două elemente formând compuşi insolubili cu fluorul. Consumul redus de cloruri (sare de bucătarie) ajută la absorbţia florului din alimente şi suplimente alimentare.

Carenţa de fluor
Singurul efect al lipsei fluorului sunt cariile dentare. Studiile au arătat că un conţinut de flor al apei de 0.7-1.2 mg/l reprezintă concentraţia ce poate preveni cariile. Valoarea mai mică este valabilă pentru ţările cu o temperatură mai ridicată, unde se bea mai multă apă şi cea mare pentru celelalte ţări. Studiile au arătat că un consum corespunzator de fluor scade riscul apariţiei cariilor cu 40-50%.

Datorită datelor insuficiente nu a putut fi stabilită o doză zilnică recomandată pentru flor, dar a putut fi stabilită o doză adecvată ce se bazează pe cantitatea de fluor ce previne cariile, dar care nu produce fluoroză dentară (pătarea dinţilor).

Desi fluorul este folosit pentru creşterea masei osoase a coloanei vertebrale (doze farmacologice), studiile nu au putut arăta că florul din apă şi alimente poate preveni osteoporoza. A fost totuşi observată o incidenţă mai scăzută a fracturilor în cazul persoanelor de peste 65 de ani din comunităţile în care apa era fluorizată.

Politica europeană în ceea ce priveşte fluorizarea apei este de a lăsa populaţia să decidă şi astfel în peste 90% din Europa Occidentală nu se fluorizează apa.
Acest procedeu este foarte controversat şi mulţi cercetători afirmă că efectele fluorizării asupra sănătăţii dentare au fost supraestimate şi că este posibil ca fluorizarea apei să facă mai mult rău decât bine. Totuşi, această afirmaţie nu are încă prea multă susţinere ştiinţifică.

Excesul de fluor
În doze mari, florul este foarte toxic şi doza cea mai mică ce poate produce simptomele otrăvirii este de 5 mg per kilogram corp, iar cea mai mică doză letală este de 15 mg/kgc.
Cele mai comune simptome sunt: greaţă, dureri abdominale, vomă, diaree, salivare şi transpirare excesivă şi oboseală.

Excesul de fluor produce fluoroză dentară, afecţiune ce se manifestă prin pătarea dinţilor. Aceasta este rezultatul unui consum ridicat de flor înainte de ieşirea primului dinte permanent (înainte de opt ani). Pătarea dinţilor este direct proporţională cu consumul de fluor şi poate să apară şi la doze de 2-3 ori mai mari decât cea recomandată.

Doza maximă admisă de fluor a fost stabilită astfel încât să se prevină apariţia fluorozei dentare.

Consumul de cantităţi ridicate de flor pe perioade îndelungate poate produce şi fluoroză scheletică, afecţiune ce produce creşterea masei osoase, dureri articulare, osificarea cartilagiilor, imobilitate, descompunerea ţesutului muscular, comprimarea maduvei spinării. Aceste simptome pot să apară la doze zilnice cuprinse în intervalul 10-25 mg.

Surse de fluor
Majoritatea alimentelor sunt sărace în fluor (0.05 mg/100 g). Cele mai bogate surse de fluor sunt: sardinele în conservă (0.2-0.4 mg), ceaiul (0.1-0.6 mg/100 ml), sucul de grapefruit (0.02-0.28 mg/100 ml), peştele (0.01-0.17 mg/100g) şi carnea de pasăre (0.06-0.1 mg/100g).

Fluorul obţinut din alimente contribuie la aproximativ un sfert din doza zilnică adecvată şi restul trebuie obţinut din alte surse (apă, pastă de dinţi, apă de gură etc.).

Atenţie! – apa de gură şi pasta de dinţi nu trebuie inghiţite. Se estimează ca la fiecare spălare, copiii sub şase ani înghit 0.3 mg fluor şi alte ingrediente ale pastei de dinţi.

Dacă se spală pe dinţi de mai mult de trei ori pe zi există un risc crescut de a dezvolta pete pe dinţii permanenţi (fluoroză dentară) şi se recomandă ca până la varsta de 8 ani copiii să fie supravegheaţi atunci când se spală pe dinţi, să folosească la fiecare spălare pastă de dinţi cât un bob de mazăre şi să fie învăţaţi să se clătească după fiecare spălare.