Știați că forma paharului influențează cantitatea de alcool consumată?
Consumul excesiv de alcool este o problemă foarte serioasă. Acesta poate afecta negativ atât persoanele care îl consumă cât și pe cei care intră în contact cu acestea.
Două studii recente au descoperit că forma paharului de bere și gradațiile influențează cantitatea de alcool consumată.
În primul studiu cercetătorii au utilizat 160 de persoane, femei și bărbați, care consumau ocazional alcool și care nu au avut până la momentul efectuării cercetărilor probleme cu alcoolul.
Au fost formate două grupuri. Primului grup i s-a servit bere în pahare curbate și gradate, iar celui de-al doilea în pahare similare, dar fără gradații.
Primul grup a consumat un pahar în 10.3 minute, iar al doilea în 9.1.
În al doilea studiu s-a urmărit dacă doar forma paharului poate influența consumul de alcool. Pentru studiu cercetătorii au utilizat trei baruri. Datele colectate au arătat că barurile care utilizau pahare drepte aveau vânzări mai mici de alcool decât cele care utilizau pahare curbate.
Totuși, cercetătorii au avertizat că având în vedere numărul redus de baruri și perioada scurtă de desfășurare a studiului, rezultatele sunt preliminare și trebuie tratate ca atare.
Aceste descoperiri le susțin pe cele rezultate în urma unui studiu desfășurat în 2013 în care s-a descoperit că aproape toate persoanele consideră că un pahar de vin este o porție, deși acesta poate reprezenta chiar două sau trei.
Cantitatea de vin pe care o turnați în pahar depinde de foarte mulți factori inclusiv forma paharului, poziția din care turnați și culoarea vinului.
De exemplu – participanții au turnat cu 12% mai mult vin într-un pahar larg decât într-unul standard.
Cifre similare au fost observate și atunci când participanții au turnat vin în timp ce țineau paharul în mână, față de situația în care paharul se afla pe masă.
Acest lucru arată că persoanele au dificultăți în a estima cantitatea de vin dintr-un pahar, ceea ce face ca acestea să consume mai puțin vin atunci când beau din pahare înguste și mai mult când beau din pahare largi.
Acest comportament se poate aplica și în cazul berii băute din sticlă, comparativ cu cea băută din pahar sau din halbă.
Aceste rezultate sunt utile atât pentru consumatorii ocazionali cât și pentru cei care au probleme cu alcoolul, în sensul că utilizarea paharelor drepte și înguste sau a sticlelor poate conduce la limitarea consumului de alcool sau măcar la încetinirea ratei de consum.
Mărirea timpului necesar pentru consumul unei băuturi alcoolice poate salva atât ficatul dumneavoastră cât și viața altor persoane (de exemplu – accidente rutiere).
Surse
bristol.ac.uk
tandfonline.com