Dioxinele şi furanii – cele mai periculoase substanţe din alimente

Termenul de dioxine este utilizat pentru a face referire la un grup foarte mare de compuşi foarte toxici persistenţi ce au o structură chimică similară şi care sunt prezenţi în mediul înconjurător. Această familie include şi furanii şi astfel, în acest articol termenul de dioxine este utilizat şi în contextul furanilor. Au fost descoperite peste 400 de substanţe chimice ce pot fi încadrate în familia dioxinelor, însă doar 30 au o toxicitate mare.

Surse de dioxină
Anumite tipuri de dioxine au fost produse industrial până în anii ’70, ceea ce a produs o creştere rapidă a concentraţiei acestor substanţe în mediul înconjurător şi implicit în alimente.

După oprirea producţiei şi datorită măsurilor legislative luate la nivel mondial emisiile de dioxine în aer au scăzut cu aproximativ 90%.

Totuşi, aceste substanţe încă mai sunt generate de activitatea umană sau de cea naturală. Cele mai importante surse de dioxine sunt: arderea deşeurilor, industrie (dioxinele sunt produşi secundari), erupţii vulcanice, incendii, etc.

Deşi în trecut arderea deşeurilor în gospodarii individuale era pe ultimele locuri, în prezent, este cea mai mare sursă de dioxine. Acest lucru s-a întâmplat nu din cauza creşterii emisiilor ci datorită scăderii emisiilor din celelalte surse.

Aceşti compusi se găsesc în cantitate mare în sol şi alimente, în special peşte, carne şi produse lactate.

Cantităţi foarte mici sunt prezente şi în aer, apă şi plante.

De asemenea, la nivel mondial există depozite specializate ce conţin deşeuri cu un conţinut ridicat de dioxine, ceea ce creşte riscul unui incident de mediu – sănătate publică foarte grav.

Efectele dioxinelor, inclusiv ale furanilor, asupra sănătăţii
Dioxinele sunt substanţe persistente, ce se descompun foarte greu atât în mediu cât şi în organism. Aceste substanţe sunt absorbite de organism şi depozitate în ţesutul adipos (grăsime) şi din această cauză alimentele cu un conţinut ridicat de grăsimi conţin şi o cantitate mare de dioxine.

Nu doar cantitatea de grăsimi din alimentul respectiv influenţează concentraţia de dioxine ci şi tipul produsului (de ex. peştele de crescătorie hrănit cu produse din carne are o cantitate mult mai mare de dioxine decât peştele hrănit cu produse vegetale).

De asemenea, ca şi în cazul mercurului, animalele prădătoare au o concentraţie mult mai mare de dioxine pentru că acestea se hrănesc cu animale care au acumulat cantităţi mari de dioxine. În cazul peştilor răpitori concentraţia poate fi de peste 100000 de ori mai mare decât cea din mediul înconjurător, iar în cazul păsărilor care se hrănesc cu peşti concentraţia poate creşte până la de 10 ori cea găsită în peşti.

În cazul peştilor este recomandat să încercaţi să evitaţi peştii răpitori sau peştii cu o speranţă de viaţă mare şi să îi alegeţi pe cei mici care se hrănesc cu plante sau cu plancton şi care au o speranţă de viaţă redusă. Puteţi consulta lista peştilor cu cea mai mare concentraţie de mercur pentru a vă face o idee despre peştii care sunt periculoşi şi despre cei care pot fi consumaţi fără a exista riscuri majore.

Ca şi mercurul, dioxinele sunt eliminate foarte greu din organism, perioada de înjumătăţire a cantităţii din organism este de 7-11 ani.

Din cauza faptului că aceste substanţe se acumulează în plante şi animale, hrana reprezintă cea mai importantă sursă de dioxine (inclusiv furani) pentru oameni (93-95% din cantitatea absorbită de organism).

Din cauză că dioxinele, mercurul şi multe alte toxine sunt depozitate în ţesutul adipos, dietele stricte, care au ca rezultat pierderea unui număr mare de kilograme, sunt foarte periculoase, uneori putând conduce la intoxicaţii puternice.

Expunerea pe termen scurt a oamenilor la concentraţii mari de dioxine produce leziuni la nivelul pielii şi ficatului. Expunerea pe termen lung la concentraţii mari produce daune mari la nivelul sistemelor imunitar, nervos, endocrin şi reproducător.

OMS a evaluat acţiunea 2,3,7,8- tetraclorodibenzo-para-dioxinei (TCDD), cea mai toxică dioxină. În urma evaluării OMS / WHO (Organizaţia Mondiala a Sănătăţii), s-a determinat că expunerea cronică (timp îndelungat la concentraţii mici), are ca efecte principale apariţia cancerului (diferite tipuri) şi afectarea dezvoltării fătului şi a copiilor.

În urma rezultatelor studiilor efectuate pe animale şi oameni IARC (Agenția Internațională de Cercetare în Domeniul Cancerului) a încadrat TCDD în categoria substanţelor recunoscute ca fiind cancerigene pentru oameni.

Categoriile cu un risc ridicat sunt: fătul, copiii mici, persoanele care consumă o cantitate mare de peşte (populaţiile din zone cu tradiţie în pescuit) şi cei care muncesc în unităţi de obţinere a hârtiei şi în unităţi care incinerează sau tratează deşeuri.

Ce pot face consumatorii pentru a reduce cantitatea de dioxină ingerată
Din cauză că dioxina este omniprezentă, toate persoanele sunt expuse şi au un anumit nivel în organism. Un consum normal nu produce în general efecte adverse pe termen lung, însă datorită toxicităţii ridicate este necesar să luaţi măsuri pentru reducerea cantităţii ingerate.

Reducerea cantităţii de dioxine se poate face prin: limitarea consumului de peşte sau alegerea unor specii fitofage şi cu o speranţă de viaţă scăzută, consumarea unei cantităţi moderate de carne şi produse lactate, eliminarea produselor cu un conţinut ridicat de grăsime din alimentaţie, urmarea unei diete variate (care să includă şi legume, fructe şi cereale) pentru a evita expunerea excesivă dintr-o singură sursă. Evitaţi ficatul, în special de peşte, pentru că acesta conţine cea mai mare cantitate de dioxină.

Dioxinele sunt prezente şi în laptele matern şi din această cauză mamele care alăptează trebuie să aibă grijă ce alimente consumă.

Având în vedere că peştele nu este pe primul loc în meniul românilor şi că există şi peşti siguri din punct de vedere al conţinutului de dioxină şi alte substanţe toxice (urmaţi linkul către articolul despre mercur de mai sus), nu considerăm că acesta trebuie eliminat din alimentaţie. Chiar recomandăm consumul săptămânal a 300-400 grame de peşte din speciile sigure. Totuşi, încercaţi să nu depăşiţi cu mult cantitatea recomandată de noi. La fel şi în cazul produselor lactate (cantitatea ce poate fi consumată este mult mai mare decât în cazul peştelui) care sunt o sursă foarte bună de nutrienţi, în special de calciu.

Surse
who.int
nih.gov
epa.gov
epa.gov
ejnet.org
europa.eu