Reţete diverse

cartofi evantai

Cartofi evantai cu caşcaval şi unt

0

Aseară mi-am luat în serios rolul de “bucătăraş” şi alături de ajutorul meu de bucătăraş am gătit două reţete delicioase. Una dintre ele este cea pe care o prezint acum. Cartofii evantai sunt o mâncare ce

sos asiatic dulce acrisor

Sos asiatic dulce – acrişor

0

Bănuiesc ca sosul asiatic pregătit de noi poate avea multe întrebuinţări, însă noi l-am folosit doar pentru reţeta de chiftele la cuptor. Dacă îl vom mai folosi şi la alte reţete vom actualiza acest

Brioşe cu albuş de ou şi legume

0

Brioşele cu albuş de ou şi legume sunt ideale pentru persoanele care doresc să mănânce sănătos şi să îşi păstreze silueta. Cantitatea de colesterol prezentă într-o porţie de brioşe este neglijabilă (1/2 din cantitatea

conopida murata

Conopidă murată

0

Ştiu ca nu acesta este sezonul în care se face conopida murată, însă aveam poftă şi m-am gândit să încerc să o fac în casă. Rezultatul a fost mai mult decât satisfăcător. Încercaţi aceasta

sos frantuzesc

Sos franţuzesc

0

Despre acest sos nu vă pot spune decât că este foarte interesant, uşor de făcut şi bogat în antioxidanţi şi grăsimi bune. Sosul franţuzesc se prepară în maxim 10 minute, însă trebuie lasat la frigider

maioneza facuta in casa

Maioneză făcută în casă

0

Multe persoane nu consideră ca maioneza este o mâncare sănătoasă, însă suntem convinşi că o consideră gustoasă şi uneori chiar esenţială. Nici noi nu putem spune că maioneza este sanatoasă, însă, consumată cu moderaţie, considerăm

condimente facute in casa

Condimente făcute în casă

0

Dacă doriţi să evitaţi condimentele comercializate în magazine şi implicit aditivii alimentari găsiţi în acestea, puteţi încerca să faceţi condimente în casă. Acestea se prepară foarte uşor şi repede. Reţeta de mai jos este

cartofi-frantuzesti

Cartofi franţuzeşti

0

Cartofii franţuzeşti nu se prea încadrează în categoria aceasta, dar sunt prea gustoşi pentru a fi lăsaţi netestaţi. Nu se prea încadrează datorită conţinutului ridicat de lipide şi colesterol, iar persoanele ce au probleme cu

crutoane-paine-integrala

Crutoane din pâine integrală – simple şi cu usturoi

0

Crutoanele din pâine integrală pot fi consumate cu orice supă, acestea fiind foarte bogate în fibre, vitamine din complexul B şi minerale. Totuşi, acestea sunt bogate în calorii şi nu trebuie consumate în cantitate

Abonează-te la Newsletter pentru a nu rata ultimele articole publicate pe CeSăMâncăm.ro

Introduceţi adresa de e-mail

Adresa de e-mail trebuie confirmată! Veți primi un e-mail de activare de la FeedBurner Email Subscriptions.