Noutăţi medicale

mic dejun

Este micul dejun cea mai importantă masă?

0

Un studiu foarte interesant a fost publicat în iunie 2014 despre efectele micului dejun asupra sănătăţii şi asupra cantităţii de calorii consumate de persoanele care sar / nu peste această masă. Până în acest moment

bacterii intestinale

Ne controlează bacteriile din sistemul digestiv alimentaţia?

0

Am găsit un subiect recent foarte interesant şi nu m-am putut abţine să nu scriu un articol despre el. Este vorba de capacitatea florei intestinale (bacteriile intestinale) de a ne controla alimentaţia prin “recompense” sau

celula canceroasa

Studiu: bacteriile care distrug celulele canceroase

0

Am observat că în ultimul timp se fac progrese importante în ceea ce priveşte tratarea cancerului şi anumiţi oameni de ştiinţă estimează că în aproximativ 10-20 de ani vor fi găsite tratamente eficiente şi

celule canceroase

Test de sânge pentru descoperirea cancerului

0

După cum bine cunoaşteţi multe forme de cancer sunt diagnosticate prea târziu şi astfel tratamentele nu mai au efectul dorit. Consider că dorinţa persoanelor din întreaga lume este dezvoltarea unui simplu test prin care

prima-proteza-bionica

Prima proteză pentru picioare controlată cu ajutorul minții

0

Știința a evoluat foarte mult în ultimul secol și astfel a fost posibilă trecerea de la protezele de lemn la protezele robotizate, conectate la nervii ce controlau membrul lipsă. O astfel de proteză a fost

vaccin-impotriva-dependentei-de-droguri

Vaccinuri împotriva dependenței de droguri

0

Deși se fac eforturi mari pentru eradicarea consumului de droguri, acestea continuă să fie o mare problemă medicală și socială. În 2009, se estima că la nivel mondial există între 150 și 270 milioane persoane

Proteine_virale

Un viitor înlocuitor al antibioticelor

1

Datorită efectelor negative ale antibioticelor asupra organismului și pentru că bacteriile devin rezistente la diferite tipuri de antibiotice, acestea devenind ineficiente, cercetători din foarte multe țări încearcă să găseasca un alt mod de a

Abonează-te la Newsletter pentru a nu rata ultimele articole publicate pe CeSăMâncăm.ro

Introduceţi adresa de e-mail

Adresa de e-mail trebuie confirmată! Veți primi un e-mail de activare de la FeedBurner Email Subscriptions.