Un viitor înlocuitor al antibioticelor
Datorită efectelor negative ale antibioticelor asupra organismului și pentru că bacteriile devin rezistente la diferite tipuri de antibiotice, acestea devenind ineficiente, cercetători din foarte multe țări încearcă să găseasca un alt mod de a distruge agenții patogeni.
Un alt mod de a ucide bacteriile a fost descoperit de cercetători din Australia și SUA.
După șase ani de cercetări aceștia au descoperit modul în care o proteină virală numita PlyC distruge bacterii ce provoacă diferite boli.
PlyC este o proteină virală ce poate distruge anumite tipuri de bacterii și astfel poate fi folosită în scopuri terapeutice.
Această proteină este formată din PlyCA și din PlyCB. Prima este componenta activă ce distruge celulele bacteriene, iar cea de-a doua ajută la fixarea proteinei pe suprafața celulelor bacteriene.
PlyC este cea mai activă lizină ce a fost descrisă până în acest moment și râmane singura lizină cunoscută ce este formată din subunități distincte.
Se bănuiește că această enzimă este foarte activă tocmai datorită celor două subunități distincte PlyCB si PlyCA. Sinergia sau cooperarea dintre cele două subunități ar putea explica activitatea crescută a acestei enzime în comparație cu celelalte lizine.
Se consideră că această proteină este de 100 de ori mai eficientă în uciderea bacteriilor decât orice altă lizină.
Bacteriile ce pot fi distruse de această proteină fac parte din grupul de streptococi A, C si E, ce produc dureri în gat, anumite tipuri de pneumonie și alte câteva boli.
Aceste boli pot fi tratate în prezent cu ajutorul antibioticelor, dar în ultima perioadă acestea nu mai sunt la fel de eficiente ca acum câțiva ani. Acest lucru se întâmplă din cauza rezistentei la antibiotice a bacteriilor. Această rezistență o pot dobândi în mod natural, din cauza administrării de antibiotice fără a consulta un medic specialist și din cauza prezenței antibioticelor în diverse produse animale, cauzată de administrarea de antibiotice animalelor respective.
Cercetătorii speră că pot să modifice această proteină astfel încât să atace și alte tipuri de bacterii, iar dacă acest lucru nu este posibil, să folosească alte proteine asemănătoare pentru a putea oferi un spectru de acțiune cât mai larg.
Concluzia este că trebuie să ne pregătim pentru momentul în care antibioticele nu vor mai avea efectul scontat și să încercăm să descoperim noi metode prin care putem combate agenții patogeni ce pot dauna sănătății.
În cazul celor trei tipuri de streptococi primul pas a fost făcut prin descoperirea structurii proteinei PlyC.
Aplicarea la scara largă a tratamentelor ce au la bază această proteină nu va avea loc foarte curând, cel mai probabil undeva peste 5-10 ani vom găsi, dacă toate testele și cercetările arată că acestea nu sunt dăunatoare organismului, medicamente ce vor conține această proteină și alte proteine înrudite cu aceasta.
Sursa articolului :
X-ray crystal structure of the streptococcal specific phage lysin PlyC
Pana cand se vor finaliza aceste cercetari sa folosim antibioticele naturale foarte bune: usturoiul, ceapa, spirulina, mierea de albine, etc in cazuri usoare si sa nu abuzam de antibioticele de sinteza.