După cum bine cunoaşteţi multe forme de cancer sunt diagnosticate prea târziu şi astfel tratamentele nu mai au efectul dorit. Consider că dorinţa persoanelor din întreaga lume este dezvoltarea unui simplu test prin care poţi afla dacă ai cancer sau nu.

Cercetătorii de la Universitatea din Bradford au dezvoltat un test simplu prin care poate fi diagnosticat cancerul.

Aceştia au dezvoltat o metodă prin care pot descoperi dacă pacientul suferă de cancer sau nu prin intermediul unei probe de sange.

Rezultatele preliminare au fost promiţătoare acestea avand un grad ridicat de acurateţe în diagnosticarea cancerului sau a formaţiunilor precanceroase. Cele mai bune rezultate au fost obţinute în cazul cancerului pulmonar, cancerului de colon şi în cazul cancerului de piele.

celule canceroaseTestul se bazează pe analizarea AND-ului globulelor albe. Mai precis pe daunele produse de razele UV (diferite intensităţi) AND-ului globulelor albe.

Acest test simplu poate determina care sunt pacienţii bolnavi de cancer, care sunt cei care au formaţiuni precanceroase şi care sunt sănătoşi.

Principiul este destul de simplu: persoanele care sufera de cancer sunt mult mai sensibile la acţiunea agenţilor externi asupra AND-ului şi astfel acesta se deteriorează mult mai uşor.

Având în vedere că nu este prima descoperire de acest gen consider că nu trebuie să ne bucuram prea repede pentru că după ceva timp anumite teste de tipul celui prezentat mai sus s-au dovedit ineficiente, iar cele de genul acestuia vor fi testate riguros şi probabil vor fi disponibile în următorii 10-15 de ani (cu o acurateţe foarte mare). Totuşi, trebuie să fim bucuroşi de faptul că în ultimii ani s-au făcut progrese mari în ceea ce priveşte tratarea şi diagnosticarea cancerului şi că în viitor persoanele vor avea o şansă în faţa acestei afecţiuni grave.

În ceea ce priveşte studiul celor de la Bradford aceştia au început deja testarea metodei de diagnosticare pe pacienţii suspecţi de cancer la colon. Să speram că mă înşel şi că nu va fi nevoie să aşteptam 10-15 ani până când printr-un simplu test de sânge ţi se va spune daca ai cancer şi ce tip de cancer ai.

Sursa: bradford.ac.uk

Print Friendly, PDF & Email