Cuptor pe gaz VS cuptor electric

0

Cuptorul este probabil cel mai important aparat din bucătărie. Tipul de cuptor deţinut poate face diferenţa între gătitul plăcut, simplu și fără stres și gătitul dificil, cu mulți nervi și frustrări.

Pentru că tehnologia a avansat foarte mult tipul de cuptor nu mai contează atât de mult, însă totuşi există destule diferenţe între cuptoarele pe gaz și cele electrice.

Astfel, dacă vă gândiţi să achiziţionaţi un cuptor și nu v-aţi decis între cele două tipuri sperăm ca acest articol să vă ajute să alegeţi cuptorul potrivit.

cuptor pe gaz sau electricCuptorul electric
Cuptoarele electrice sunt populare din mai multe motive. Primul ar fi că acestea se încălzesc destul de repede. De asemenea, cuptoarele electrice sunt multifuncţionale, ceea ce înseamnă că puteţi găti foarte multe tipuri de mâncare. În general au două rezistențe (una sus și una jos), grill și ventilator.

Pentru a vă face o scurtă idee despre complexitatea cuptoarelor electrice puteţi să citiţi specificaţiile tehnice pentru câteva modele pe acest site.

Cuptoarele electrice sunt în general mai ieftine decât cele pe gaz, însă operarea lor costă mai mult. Acest lucru este un dezavantaj măricel dacă vă place să gătiţi des mâncăruri ce necesită mult timp la cuptor.

În plus, cuptoarele electrice usucă mâncarea mai mult decât cuptoarele clasice, pe gaz și anumite mâncăruri necesită mai multă atenţie.

Un plus pentru cuptoarele electrice este faptul că acestea distribuie căldura puțin mai uniform decât cele pe gaz.

Cel mai mare punct tare al cuptoarelor electrice este lipsa unei instalaţii de gaz în casă și diminuarea riscului de explozii, incendii etc.

Totuşi, și în cazul cuptoarelor electrice trebuie avut în vedere că instalaţia electrică trebuie dimensionată corespunzător pentru a face față consumului suplimentar.

Un minus este faptul ca nu poate fi utilizat atunci când curentul electric este întrerupt, însă am observat că acest lucru a devenit destul de rar în România (cel puțin în oraşe).

O funcţie importantă pentru  persoanele „comode” este cea de autocurăţare. Foarte multe cuptoare electrice vin cu această funcţie ce poate fi utilă atunci când nu aveţi la dispoziție foarte mult timp. Dacă vă interesează cuptoare electrice cu o astfel de funcţie puteţi consulta această pagină.

Cuptorul pe gaz
Cuptoarele pe gaz sunt alegerea ideală dacă doriţi să achiziţionaţi un cuptor ce este ieftin de întreţinut.
Acestea sunt mai ieftin de întreţinut pentru că în general preţul gazelor este mai mic decât cel al curentului electric și nici nu au nevoie de o cantitate mare de gaz pentru a funcţiona.

Cuptoarele pe gaz sunt dotate și cu un sistem performant de control al temperaturii și se încing foarte repede după pornire.

Dacă pe parcursul gătitului trebuie să creşteţi sau să scădeţi rapid temperatura, cuptorul pe gaz este ceea ce vă trebuie.

Cuptoarele cu gaz pot avea sau nu un ventilator. Dacă au ventilator înseamnă că puteţi găti mâncarea mai repede, la o temperatură mai joasă. Dacă nu are, trebuie să fiţi mai atenţi la mâncare și uneori chiar să o întoarceţi pentru că acesta se încălzeşte mai mult în partea superioară.

Totuşi, cuptoarele pe gaz nu usucă mâncarea și sunt ideale pentru fripturi, prăjituri și alte mâncăruri care au nevoie de umiditate.

Altceva ce trebuie să aveţi în vedere când achiziţionaţi un cuptor pe gaz este că dacă are afişaj electronic, aprindere electrică, ventilator sau grill trebuie să fie conectat la o sursă de curent electric.

De asemenea, cuptoarele pe gaz sunt în general mai greu de spălat decât cele electrice.

După cum puteţi observa, ambele tipuri au puncte tari și slabe. Totuşi, pentru gătit acasă diferenţele nu sunt atât de importante. De cele mai multe ori este bine să alegeţi aparatul cu care sunteţi obişnuiţi.

Singura diferenţă care poate contează este consumul mai scăzut al cuptoarelor pe gaz.

Poate cel mai bine ar fi să alegeţi ceva combinat, cu două surse de energie pentru a evita problemele care apar atunci când presiunea gazelor este redusă sau când nu este curent electric (de exemplu un cuptor electric și un aragaz convenţional sau invers).

Sperăm că nu am reuşit să vă încurcam mai mult în ceea ce priveşte alegerea cuptorului :) .

Print Friendly
advert

Niciun comentariu

Spune-ți părerea


3 + patru =

Abonează-te la Newsletter pentru a nu rata ultimele articole publicate pe CeSăMâncăm.ro

Introduceţi adresa de e-mail

Adresa de e-mail trebuie confirmată! Veți primi un e-mail de activare de la FeedBurner Email Subscriptions.