Bicarbonatul de sodiu şi cancerul

0

Bicarbonatul de sodiu este un compus chimic folosit ca aditiv alimentar (E500), dar şi ca remediu pentru diferite afecţiuni.

Varianta alimentară este comercializată sub denumirile bicarbonat de sodiu sau praf de copt.

Bicarbonatul de sodiu este folosit ca tratament convenţional pentru afecţiuni produse de aciditatea ridicată (aciditate gastrică ridicată, indigestie etc.). În anumite condiţii poate fi folosit şi pentru creşterea pH-ului sângelui şi urinei.

bicarbonat de sodiuBicarbonatul de sodiu nu trebuie folosit timp îndelungat. Dacă trebuie să trataţi pe termen lung probleme legate de aciditate întrebaţi un specialist despre alte medicamente disponibile.

Efecte negative şi contraindicaţii
Pe lângă efectele benefice, bicarbonatul de sodiu poate produce foarte multe efecte adverse: dureri de cap, greaţă şi vomă, iritabilitate, urinare frecventă, sânge în urină, stare generală proastă, respiraţie greoaie, pierderea apetitului, crampe şi balonare, consum crescut de lichide, alcaloză metabolică etc.

Efectele prezentate mai sus apar foarte rar în cazul respectării dozelor recomandate, însă au fost observate mai des în cazul persoanelor care folosesc bicarbonat de sodiu o perioadă îndelungată, suferă de afecţiuni renale, hipertensiune, afecţiuni pulmonare şi cardiace.

Consumul unor cantităţi mari de bicarbonat de sodiu poate afecta organele interne şi în cazuri extreme poate produce decesul pacienţilor.

Bicarbonatul de sodiu nu trebuie administrat copiilor până la vârsta de 12 ani decât la recomandarea şi sub supravegherea unui specialist.

Bicarbonatul creşte cantitatea de sodiu din organism şi nu trebuie folosit dacă suferiţi de hipertensiune sau urmaţi o dietă fără sodiu.

Bicarbonatul de sodiu şi cancerul – teorii
Bicarbonatul de sodiu este considerat de anumiţi doctori ca fiind cel mai bun tratament împotriva cancerului. Conform acestora efectele anticancerigene ale bicarbonatului au fost  “ascunse” publicului larg în scopul creşterii vânzărilor companiilor farmaceutice.

Principalul susţinător al bicarbonatului, ca tratament alternativ impotriva cancerului, este doctorul Tullio Simoncini.

Tullio Simoncini atribuie apariţia cancerului drojdiilor şi mucegaiurilor, în special Cadidei albicans, iar o a doua teorie constă în faptul că bicarbonatul de sodiu distruge drojdiile şi mucegaiurile (infecţii interne).

Tullio Simoncini a fost acuzat în Italia de omor din culpă şi fraudă, însă nu a fost condamnat decât pentru fraudă. În cazul omorului din culpă nu s-a putut dovedi clar că tratamentul acordat pacienţilor a dus la decesul acestora. Acest doctor a fost acuzat de mai multe persoane, din diferite ţări, ca ar fi provocat decesul apropiaţilor lor.

Nu există momentan dovezi ştiinţifice care să susţină afirmaţiile făcute de Tullio Simoncini, însă există suficiente dovezi care arată că acestea sunt false.

De exemplu, daca drojdiile sau mucegaiurile ar produce cancer acestea ar trebui să se găsească la nivelul tumorilor (în urma biopsiilor nu a fost detectată prezenţa lor).

În cazul animalelor de laborator ce au fost inoculate cu Candida albicans au fost observate infecţii caracteristice acestui microorganism, dar care nu au condus la apariţia cancerului.

Exista şi cazuri în care pacienţii ce urmează un tratament convenţional împotriva cancerului, din cauza sistemului imunitar slăbit, contractează asemenea infecţii şi probabil de aici a luat naştere şi teoria de mai sus.

Chiar daca prima teorie ar fi adevarată, nu există dovezi care să sprijine faptul că administrarea de bicarbonat de sodiu este un tratament eficient împotriva infecţiilor interne cu fungi şi drojdii. Nici utilizarea unor antimicotice consacrate nu s-a dovedit eficientă în tratarea cancerului.

Menţionez ca susţinătorii folosirii bicarbonatului de sodiu ca tratament împotriva cancerului consideră că acesta poate distruge toate tipurile de cancer fară să fie nevoie de alte tratamente.

Bicarbonatul de sodiu şi cancerul – date ştiinţifice
În ceea ce priveşte efectele bicarbonatului de sodiu asupra celulelor canceroase datele existente arată că acesta influenţează răspândirea cancerului în organism şi dezvoltarea tumorilor principale, însă datorită creşterii pH-ului mediului intracelular şi nu distrugerii fungilor.

Celulele canceroase au nevoie de un pH acid pentru a se dezvolta, iar bicarbonatul de sodiu creşte pH-ul extracelular (nu şi pe cel intracelular) ceea ce inhiba dezvoltarea acestora (în special răspândirea cancerului).

Rezultatele sunt promiţătoare, însă pentru că este un agent alcalinizant slab, cantitatea de bicarbonat necesară distrugerii tumorilor ar fi mult mai mare decat cea pe care o poate suporta organismul, ceea ce ar duce la decesul pacientului înainte de obţinerea efectului dorit.

Concluzia este ca bicarbonatul de sodiu are efecte limitate asupra tumorilor şi că nu poate fi considerat un tratament eficient impotriva cancerului. Nu trebuie sa înlocuiţi tratamentele convenţionale împotriva cancerului cu tratamente alternative (pot exista şi cazuri în care specialistul vă poate recomanda folosirea unui tratament alternativ, însă în paralel cu tratamentul convenţional şi sub supraveghere).

Folosirea bicarbonatului de sodiu ca tratament principal împotriva cancerului are consecinţe grave şi poate duce la decesul pacientului.

Surse:
nih.gov
ncbi.nih.gov
mayoclinic.org
cancer.org
drugs.com

Print Friendly
advert

Niciun comentariu

Spune-ți părerea

Cod antispam *

Abonează-te la Newsletter pentru a nu rata ultimele articole publicate pe CeSăMâncăm.ro

Introduceţi adresa de e-mail

Adresa de e-mail trebuie confirmată! Veți primi un e-mail de activare de la FeedBurner Email Subscriptions.