Ce cantitate de Ibuprofen este prea mare pentru o zi?
Uneori, când ne doare capul sau orice altă parte a corpului, o pastilă de Ibuprofen pare a fi insuficientă. Luând însă o cantitate mai mare de analgezic decât doza recomandată poate fi periculos.
Există limite în ceea ce organismul uman poate tolera. Motrin și Advil – două dintre cele mai populare medicamente anti-inflamatoare nesteroidiene, de asemenea cunoscute și sub denumirea de AINS, se comercializează cu mesaje de avertizare care sugerează o doză maximă recomandată pentru adulți de 1.200 de miligrame pe zi. Adica o pastilă de 200 de miligrame din 4 în 4 ore.
Producătorii recomandă doar administrarea cantitații minime necesare pentru a ne calma durerea dar, de asemenea, se precizează pe prospect că este în regulă a se lua și o a doua pastilă în cazul în care doar una singură nu a avut efect. Luând astfel două pastile la fiecare șase ore, o practică comună, s-ar ajunge până la o doză de 1600 miligrame pe zi.
Aceste indicații sunt cele mai sigure, la capătul inferior al scalei, dar celălalt capăt nu este la fel de bine definit. De exemplu, Drugs.com specifică o doză zilnică maximă de 3.200 miligrame pe zi pentru adulți.
Un articol despre supradozajul cu ibuprofen (poate fi găsit aici) tratează simptomele pe care le putem avea atunci când luăm o supradoză de ibuprofen, susținând că este puțin probabil ca aceste simptome să apară în cazul în care cineva a luat mai puțin de 100 de miligrame pe kilogram corp. Totuși, același articol menționează că o doză de peste 400 mg/kg poate fi fatală.
Spre exemplu, o persoană care cântărește aproximativ 68 de kilograme, dacă ar urma doza maximă de mai sus (100 mg/kg), ar fi supusă unei doze enorme comparativ cu cea recomandată de producatorii de medicamente.
Astfel, este indicat să urmați recomandările producătorilor de ibuprofen sau ale medicului specialist pentru a nu ajunge în situația în care acesta vă face mai mult rău decât bine.
Biblioteca Națională de Medicina din SUA enumeră printre simptomele supradozajului cu ibuprofen vederea încețoșată, diareea, arsurile la stomac, greața, durerile de stomac cauzate de hemoragia internă, dificultățile de respirație, durerile de cap, confuzia, somnolenţa, convulsiile, amețelile, transpirație excesivă, lipsa urinării regulate, insuficiență renală, afecțiuni hepatice și insuficiență cardiacă.
Cu toate că ibuprofenul este unul dintre cele mai sigure analgezice, acesta poate rareori provoca leziuni hepatice grave, cu mult înaintea atingerii nivelului de supradozaj, specifică Biblioteca Nationala de Medicina din SUA. Totuși, cele mai multe dintre aceste cazuri pot fi atribuite unei reacții imuno-alergice.
Mai există și alte riscuri. De exemplu, oamenii care urmează un tratament cu anticoagulante trebuie să fie foarte precauți, deoarece ibuprofenul poate subția sângele.
Prospectul cu care se comercializează Ibuprofenul recomandă utilizatorilor să apeleze la sfatul unui medic în cazul în care au observat orice sângerare la nivelul stomacului sau au antecedente care ar putea face administrarea analgezicelor riscantă, cum ar fi de arsuri la stomac, probleme la ficat sau rinichi, boli de inima sau ulcere.
Citiți cu atenție prospectul și urmați indicațiile producătorilor și medicilor specialiști.