Această supă a fost necesară pentru că am întâlnit foarte multe mâncăruri care necesită supă de legume sau supă de pui, vită etc. Este foarte uşor de obţinut, ieftină şi după obţinerea supei bază de legume puteţi face şi o supă cremă foarte gustoasă.

Supa va da un plus important de nutrienţi şi de gust mâncărurilor în care este utilizată.

Numărul de calorii este foarte greu de estimat şi astfel am utilizat valorile calorice declarate de producătorii industriali de supe bază de legume cu mici corecţii (în special în ceea ce priveşte cantitatea de grăsimi). Astfel, un litru de supă generează aproximativ 96 calorii şi conţine 4 grame de grăsimi (vegetale – din uleiul de măsline).

Timp de execuţie 120 minute Complexitate redusă
Valori nutritive/litru
Calorii
96
Glucide
14 g
Proteine
  1 g
Lipide
  4 g
Valorile prezente în tabel sunt orientative

Ingrediente pentru doi litri de supă bază de legume (stoc)
– 3.5 litri apă;
– două roşii;
– un dovlecel;
– doi ardei capia roşii;
– patru caţei de usturoi;
– doi morcovi medii;
– ½ rădăcină mică de pătrunjel sau păstârnac;
– 1/5 – ţelină;
– două cepe mari;
– trei linguri de ulei de măsline;
– piper şi sare.

Mod de preparare supă de legume – bază (stoc)
Toate legumele se curăţă, spală şi taie în bucăţi mari (de exemplu: roşia se taie în patru, dovlecelul în rondele mari etc.).

Legumele se pun la fiert în 3.5 litri apă cu două linguriţe de sare şi cu piper după preferinţe. Adăugaţi şi uleiul de măsline. Lasaţi la fiert aproximativ o oră şi jumătate. După ce mai scade mai adăugaţi 500 ml apă şi lăsaţi să fiarbă până ce trece timpul menţionat anterior la foc mediu spre mare (fără capac).

Lăsaţi să se răcească puţin după care strecuraţi şi utilizaţi supa bază de legume la ce vă trebuie sau stocaţi în frigider.

Pentru a nu irosi legumele am încercat să fac şi o supă cremă de legume şi pot spune că a iesit foarte bună. Astfel, din această reţetă puteţi obţine supa de legume necesară pentru alte mâncăruri, dar şi o supă cremă gustoasă.

Nu exageraţi cu strecuratul dacă doriţi să faceţi şi supa cremă de legume de aici (în vasul cu legume ar mai trebui să rămână şi puţină zeamă).

Prin această metoda obţineţi aproximativ 2.1 litri de supă de legume  – bază pentru alte mâncăruri (dacă faceţi şi supă cremă).

supa baza de legume (stoc)Costuri
Costurile pentru doi litri de supă bază de legume sunt de aproximativ 5-6 RON (preţuri 2014). Nu uitaţi că din cei 5-6 RON obţineti şi o cantitate mare de supă cremă.

Mod de servire
Această supă poate fi utilizată în locul apei pentru a realiza alte reţete (de exemplu – supă de usturoi).

Print Friendly, PDF & Email