Supă de usturoi

0

Toţi am auzit de efectele benefice ale usturoiului. Această supă este ideală pentru a beneficia de substanţele prezente în usturoi, dar şi în celelalte ingrediente utilizate.

Nu este greu de făcut, însă dacă nu aveţi supă bază de legume va dura ceva mai mult timp până veţi reuşi să o terminaţi.

Supa de usturoi este o mâncare cu un conţinut ridicat de calorii (pentru o supă), însă conţine şi o cantitate mare de de nutrienţi şi este şi foarte gustoasă. Astfel, atunci când vine vorba de o astfel de supă nu vă mai gândiţi la siluetă.

Timp de execuţie 50-55 minute Complexitate medie
Valori nutritive/porţie
Calorii
287
Glucide
  24.2 g
Proteine
    5.1 g
Lipide
  18.9 g
Valorile prezente în tabel sunt orientative

Ingrediente pentru patru porţii de supă de usturoi
- 1.5 litri supă bază de legume;
-
trei căpăţâni de usturoi (aproximativ 90 de grame);
- o ceapă medie;
- 200 grame cartofi (doi cartofi mici-medii);
- 200 grame smântână 12-15%;
- 30 grame unt;
- patru linguri ulei de măsline;
- pătrunjel;
- sare şi piper.

Mod de preparare supă de usturoi
Se curăţă usturoiul, se toacă mărunt şi se lasă aproximativ 45 de minute să stea pentru a permite creşterea conţinutului de substanţe benefice (creşte conţinutul de alicină).

Se curăţă ceapa şi se toacă mărunt.

Se curăţă cartofii şi se taie cuburi.

Se spală şi se toacă ¼ legatură pătrunjel.

Într-un vas se topeşte untul, se adaugă uleiul şi pe pun la călit ceapa şi usturoiul. Se lasă doua-trei minute după care se adaugă cartofii şi se mai lasă patru-cinci minute. Amestecaţi pentru a nu permite arderea sau lipirea.

Amestecul din tigaie se pune peste supa bază de legume, se mai adaugă piper şi patrunjel şi se lasa supa de usturoi la fiert până se înmoaie cartofii (aproximativ 15 minute).

Se ia de pe foc şi se lasă la răcit 10-15 minute pentru a nu fi foarte fierbinte când punem în blender.

Se pune în blender şi se omogenizează bine.

Se pune la fiert, la foc mic.

Într-un vas se pune smântâna şi cu un polonic se adaugă treptat supă de usturoi peste ea, amestecând bine. După ce s-a format un lichid omogen se pune amestecul peste supa de usturoi (treptat şi amestecând) şi se mai lasă pe foc două-trei minute.

supa de usturoiCosturi
Costurile pentru patru porţii de supă de usturoi sunt de aproximativ 10-12 RON (preţuri 2014).

Mod de servire
Se serveşte caldă sau rece cu crutoane din pâine integrală sau cu smântână sau iaurt (dacă vi se pare necesar). Valorile nutritive din tabel nu conţin şi valorile nutritive pentru crutoane şi smântâna sau iaurtul extra.

Print Friendly
advert

Niciun comentariu

Spune-ți părerea


− 6 = doi

Abonează-te la Newsletter pentru a nu rata ultimele articole publicate pe CeSăMâncăm.ro

Introduceţi adresa de e-mail

Adresa de e-mail trebuie confirmată! Veți primi un e-mail de activare de la FeedBurner Email Subscriptions.