Ginsengul siberian (eleuthero)
Ginsengul siberian este cunoscut şi sub denumirea de eleuthero, iar denumirea ştiinţifică este Eleutherococcus senticosus. Această plantă este utilizată de multe secole în ţări precum China şi Rusia.
Numele acestei plante este “înşelător” pentru că este foarte diferită de varietăţile de ginseng adevărat (american şi asiatic). Ginsengul siberian are ingrediente active diferite faţă de varietăţile amintite anterior, numite eleuterozide (eleutherosides).
Această plantă a fost şi este folosită pentru a creşte nivelul de energie, speranţa de viaţă, activitatea sistemului imunitar, pentru a preveni şi trata răceala şi pentru a reduce efectele stresului şi efortului fizic şi intelectual.
Efectele benefice ale ginsengului siberian
Suplimentele alimentare comercializate ce conţin această plantă sunt obţinute din rădăcină. Aceasta conţine eleuterozide (eleutherosides) şi polizaharide, substanţe ce pot creşte activitatea sistemului imunitar şi reduc glicemia (efecte demonstrate în studiile efectuate pe animale).
Amestecul de ginseng siberian şi andrographis, consumat la trei zile după apariţia simptomelor răcelii a redus durata şi severitatea acestei afecţiuni. Totuşi, acest studiu nu este foarte relevant pentru că nu a putut fi determinată planta care a avut aceste efecte şi astfel responsabile de efectele benefice ar fi putut fi cele două plante (separat) sau amestecul.
Acelaşi amestec a fost utilizat şi în alt studiu în care s-a observat că acesta stimulează sistemul imunitar în cazul persoanelor care îl consumă pentru patru săptămâni.
Un alt studiu, efectuat pe 93 de persoane afectate de virusul herpes simplex de tip doi, a arătat că ginsengul siberian scade frecvenţa apariţiei simptomelor şi că în cazul apariţiei acestea erau mai puţin severe şi de durată mai scurtă decât în cazul persoanelor care nu consumau această plantă.
Ginsengul siberian este de multe ori utilizat şi pentru a îmbunătăţi funcţiile creierului, însă momentan nu există decât câteva dovezi în acest sens (un studiu a arătat că poate îmbunătăţi memoria în cazul persoanelor cu vârsta între 40-60 de ani) şi sunt necesare mai multe studii pentru a demonstra că acesta chiar funcţionează.
Tot în ceea ce priveşte sănătatea mintală a mai fost efectuat un studiu ce a observat o îmbunătăţire a acesteia în cazul persoanelor vârstnice, însă efectele au început să dispară după opt săptămâni de tratament.
În ceea ce priveşte creşterea performanţei atletice, rezultatele studiilor sunt contradictorii şi sunt necesare studii suplimentare pentru a determina eficacitatea acestuia.
Datorita compuşilor activi această plantă poate reduce efectele stresului şi poate creşte rezistenţa organismului la efort intelectual.
De asemenea, în cazul persoanelor care suferă de tulburare bipolară administrarea de ginseng siberian şi litiu pentru şase săptămâni are acelaşi efect cu administrarea de litiu şi prozac (fluoxetină).
Surse de eleuthero
Ginsengul siberian este disponibil sub formă de capsule, tablete, rădăcini uscate şi tocate pentru ceaiuri, extract lichid sau solid etc.
După cum am mai menţionat şi în alte articole, suplimentele nutritive pot să nu conţină ceea ce este menţionat pe etichetă. În cazul ginsengului siberian s-a dovedit că peste 25% din produsele testate nici măcar nu conţineau această plantă. În plus, multe alte probe conţineau ingrediente ce nu erau listate pe etichetă. De asemenea, produsele ce îl conţin (suplimentele) au de cele mai multe ori substanţe care au ca rol “înmulţirea” acestuia.
Este esenţial să achiziţionaţi aceste suplimente de la comercianţi de încredere. În acest sens puteţi cere şi sfatul unui medic specialist.
Efecte secundare şi contraindicaţii
Această plantă este considerată relativ sigură, însă persoanele care suferă de tensiune arterială crescută, afecţiuni cardiace, schizofrenie, manie, narcolepsie, apnee în somn, boli autoimune, femeile însărcinate sau care alăptează nu ar trebui să consume produse ce o conţin.
Câteva efecte secundare ale consumului acestei plante sunt: dureri de cap, sângerări nazale, insomnie, aritmie cardiacă, confuzie, senzaţie de vomă, creşterea tensiuni arteriale etc.
De asemenea, femeile care sunt predispuse la fibrom uterin sau cancer favorizat de estrogen sau care au suferit / suferă de aceste afecţiuni trebuie să consulte un medic specialist înainte să consume produse ce conţin ginseng siberian.
Este recomandat să nu se consume produse ce conţin ginseng siberian mai mult de trei luni. Este obligatoriu să faceţi o pauză de minimum o lună după ce aţi consumat produse ce conţin aceasta plantă pentru o perioadă de 3 luni. Dacă după pauza de o lună doriţi să reluaţi consumul este indicat să consultaţi un medic specialist.
Nu administraţi produse ce conţin ginseng siberian copiilor pentru că nu au fost efectuate studii care să evalueze efectele adverse asupra lor.
Nu este indicat să consumaţi produse ce conţin această plantă fără să consultaţi un medic specialist dacă utilizaţi anticoagulante (inclusiv aspirină), medicamente pentru tratarea diabetului, sedative sau medicamente care inhibă sistemul imunitar.
De asemenea, această plantă poate îngreuna eliminarea litiului din organism, ceea ce poate duce la acumularea acestuia.