Cercetătorii din cadrul Universităţii din California – Los Angeles au produs un microscop fără obiectiv care poate fi utilizat pentru detectarea celulelor canceroase şi a altor anomalii de la nivelul celulelor. Acesta este la fel de precis ca şi microscoapele optice scumpe.

Datorită preţului redus, această invenţie poate duce la accesul mult mai facil al laboratoarelor la tehnologie de acest tip. Acestea sunt mai uşor de transportat decât microscoapele optice şi pot fi foarte utile în zonele izolate şi în cazurile în care un numar mare de probe trebuie sa fie analizate rapid.

Cercetătorii din cadrul UCLA au mai avut descoperiri recente în acest domeniu. Aceştia au dezvoltat aplicaţii pentru telefoane mobile ce permiteau utilizatorilor să facă o analiză rapidă a alimentelor în scopul descoperirii alergenilor, a apei pentru descoperirea bacteriilor şi a metalelor grele etc.

microscop fara obiectivMicroscopul dezvoltat recent se bazează pe tehnologie de ultimă generaţie şi este primul microscop fără obiectiv care poate genera imagini 3D de înaltă calitate.

Microscopul fără obiectiv funcţionează pe baza unui laser sau a unei diode care emite lumină. Acestea iluminează probele aflate pe o lamelă ce este introdusă în aparat. Un senzor captează şi înregistrează umbrele produse de probe,iar microscopul le procesează obţinând holograme 3D. Aceste holograme sunt apoi colorate pentru a face anomaliile mai uşor de detectat.

Microscopul dezvoltat de UCLA a permis medicilor să identifice corect afecţiunile în 99% din cazuri. Acest microscop a fost testat pentru cancerul cervical, de sân şi pentru anemie.

De asemenea, acest aparat produce imagini de câteva sute de ori mai mari ca suprafaţă analizată faţă de microscoapele optice, ceea ce permite analizarea mult mai rapidă a probelor.

Dezvoltarea microscopului a fost sprijinită financiar de mai multe fundaţii şi instituţii publice din domeniul medical şi militar.

Surse
UCLA.EDU

Print Friendly, PDF & Email