Vitamina care oprește procesul de îmbătrânire

0

Nicotinamid riboza (NR) este o formă a vitaminei B3. Studii anterioare au demonstrat deja eficiența acesteia în stimularea metabolismului.

În prezent, o echipă de cercetători de la Școala Politehnică Federală din Lausanne a dezvăluit și mai multe din misterele acesteia.

Într-un articol scris de către Hongbo Zhang, doctorand în cadrul echipei, publicat în revista Science, sunt evidențiate efectele pozitive ale vitaminei NR asupra funcționării celulelor stem. Aceste efecte pot fi descrise ca fiind reparatorii.

mitocondrieCa toate mamiferele, șoarecii, pe măsură ce îmbătrânesc, își pierd capacitatea de regenerare a anumitor organe (precum ficatul și rinichii) și a mușchilor (inclusiv inimă).

Este afectată, de asemenea, și capacitatea acestora de a se regenera în urma unei răni. Apar astfel o serie de afecțiuni asociate procesului de îmbătrânire.

Mitocondria este utilă și celulelor stem
Hongbo Zhang își propusese să înțeleagă modul în care procesul de regenerare a organismului se deteriorează odată cu înaintarea în vârstă. Pentru a realiza acest lucru, și-a unit forțele cu colegii de la Universitatea din Zurich și universități din Canada și Brazilia.

Prin utilizarea unor indicatori, acesta a putut să identifice lanțul molecular care reglează modul în care mitocondria – “motorul” celulei – funcționează și cum se modifică odată cu vârsta.

Rolul pe care mitocondria îl joacă în metabolism a fost amplu demonstrat, “însă, pentru prima oară, am reușit să demonstrăm că abilitatea acestora de a funcționa corect este esențială pentru celulele stem”, menționau cercetătorii.

În condiții normale, celulele stem, reacționând la semnalele transmise de către corp, regenerează organele distruse prin producerea de noi celule specifice.

Cel puțin așa se întâmplă într-un corp tânăr. Uzura celulelor stem reprezintă una din cauzele principale ale unei slabe regenerări sau chiar degenerări la nivelul anumitor țesuturi sau organe.

Acesta este motivul pentru care cercetătorii și-au propus să “revitalizeze” celulele stem la nivelul mușchilor șoarecilor bătrâni.

Cercetătorii chiar au reușit acest lucru, orientându-se exact asupra acelor molecule care ajută mitocondria să funcționeze în mod adecvat.

“Am administrat vitamina nicotinamid riboză la un șoarece cu vârsta de 2 ani, aceasta fiind o vârstă înaintată la șoareci”, au declarat cercetătorii.

“Această substanță, asemănătoare vitaminei B3, este un precursor al NAD+, o moleculă ce are un rol esențial în activitatea mitocondrială. Rezultatele obținute de noi sunt extrem de promițătoare: regenerarea musculară este mult mai bună la șoarecii cărora li s-a administrat vitamina NR, iar rata de supraviețuire a fost mai mare la aceștia decât la șoarecii care nu beneficiat de aceasta.”

O descoperire foarte importantă pentru medicina regenerativă
Studii concomitente au arătat efecte similare asupra celulelor stem din creier și piele. “Acest demers poate avea implicații foarte importante în domeniul medicinei regenerative”, au menționat cercetătorii.

“Nu este vorba despre introducerea unor substanțe străine în corp, ci mai degrabă despre restabilirea capacității organismului de a se repara singur cu ajutorul unui produs care poate fi administrat cu alimente.”

Activitatea aceasta privind procesul de îmbătrânire ar putea, în plus, oferi tratament împotriva unor boli care afectează – și care pot fi fatale – persoanele tinere, spre exemplu distrofia musculară (miopatia).

Până acum, nu au fost evidențiate efecte secundare negative în urma administrării vitaminei NR, chiar și în doze mari, însă precauția rămâne cuvântul de ordine când vine vorba de acest elixir al tinereții: se pare că stimulează funcționarea tuturor celulelor, inclusiv a celor care prezintă modificări patologice. Se impune efectuarea unor studii amănunțite în acest sens.

De asemenea, trebuie avut în vedere că sunt necesare și studii pe oameni pentru că de multe ori cele pe animale nu sunt relevante și în cazul oamenilor.

Surse
eurekalert.org

Print Friendly
advert

Niciun comentariu

Spune-ți părerea

Cod antispam *

Abonează-te la Newsletter pentru a nu rata ultimele articole publicate pe CeSăMâncăm.ro

Introduceţi adresa de e-mail

Adresa de e-mail trebuie confirmată! Veți primi un e-mail de activare de la FeedBurner Email Subscriptions.