Pantalonii pentru slăbit – trend sau realitate?
Pentru că se pare că alimentaţia echilibrată și exerciţiile fizice nu „prind” la public au început să apară multe căi care ar putea uşura accesul către silueta perfectă.
O astfel de cale peste care am dat zilele trecute este reprezentată de pantalonii pentru slăbit. Există mai multe companii care produc și comercializează pantaloni destinaţi slăbitului, conceptul fiind similar.
Astfel, pentru că vara se apropie și bănuiesc ca multe persoane încearcă să „încapă” cât mai bine într-un costum de baie am zis să analizez și această opţiune.
Aceşti pantaloni sunt făcuţi din neopren, material utilizat și pentru realizarea costumelor de scafandru.
Rolul lor este de a crește temperatura la nivel local, similar costumelor din material plastic din anii ’70. Pantalonii din neopren intensifică transpiraţia, în special în timpul exerciţiilor fizice.
Acest lucru duce la scăderea în greutate a persoanelor care îi utilizează, producătorii promiţând efecte vizibile după doar două săptămâni dacă sunt utilizaţi 30 de minute pe zi (în timpul exerciţiilor fizice).
De asemenea, studii efectuate de companiile producătoare (pe care nu le-am găsit publicate pe site-uri de specialitate care analizează modul în care au fost efectuate) arată că femeile participante la studiu au pierdut în greutate aproximativ 5-6 kilograme în două săptămâni.
Aceleaşi studii susţin că aceşti pantaloni cresc transpiraţia cu pana la 80%, cresc consumul de calorii în timpul exerciţiilor fizice cu până la 13% și elimină celulita.
Totuşi, diferiţi specialişti susţin că deși aceşti pantaloni pot produce o scădere imediată a greutăţii, aceasta se recuperează destul de repede prin aportul de lichide sau alimente. Producătorii susţin însă că nu este vorba doar de pierderea de apă ci și de consum caloric suplimentar, și astfel scăderea în greutate nu se recuperează.
De asemenea, specialiştii susţin că utilizarea pentru perioade lungi a costumelor din materiale de acest tip poate duce la crampe musculare, accidente vasculare, oboseală excesivă, afecțiuni gastrointestinale, tromboză venoasă și chiar leşin. Aceştia recomandă exerciţiile fizice în haine lejere care permit organismului să se răcească corespunzător.
Totuși, mulți utilizatori susţin că pantalonii pentru slăbit chiar fac ceea ce susțin producătorii, fără efecte secundare. Nu îi pot contrazice pentru că nu i-am utilizat și nici nu îi voi utiliza pentru că nu am nevoie. Este posibil sa aibă dreptate, însă este imposibil să faci diferența între reclamă și adevăr.
Este alegerea dumneavoastră dacă îi utilizaţi sau nu, însă cea mai bună cale pentru scăderea greutăţii și pentru menţinerea acesteia pe termen lung este un stil de viaţă sănătos, echilibrat.
Încă nu am un raspuns la întrebarea din titlul articolului, sper să revin cu el cât mai curând.
Interesant articolul!