Seminţele de in sunt produse de o plantă anuală numită Linum usitatissimum L. Aceste seminţe au fost utilizate de oameni încă de acum câteva mii de ani atât ca aliment cât şi ca medicament.

Seminţele de in au un conţinut mare de fibre şi conţin şi un compus numit mucilagiu. Aceste două componente cresc în volum atunci când intră în contact cu apa şi astfel facilitează tranzitul intestinal. În trecut, datorită acestei proprietăţi seminţele de in erau utilizate în principal ca laxativ.

seminte de inAceste seminţe sunt bogate în acid alfa linoleic (ALA), un acid gras omega 3 care conform studiilor are mai multe efecte benefice. De asemenea, acestea conţin şi alţi acizi grasi benefici precum DHA şi EPA (care se găsesc şi în peşte).

Uleiul de in nu conţine decât ALA şi nu conţine nici fibre şi alţi nutrienţi importanţi prezenţi în seminţele de in.

O listă detaliată cu nutrienţii prezenţi în seminţele de in, cantitatea şi procentul din doza zilnică recomandată va putea fi găsită în următorul articol.

Efectele benefice ale seminţelor de in
În cadrul testelor efectuate în laborator şi studiilor pe animale s-a arătat că seminţele de in scad nivelul de colesterol. Studiile efectuate pe oameni au avut rezultate contradictorii. Totusi, în general studiile au arătat că şi în cazul oamenilor aceste seminţe pot diminua nivelul de colesterol şi chiar de trigliceride.

De asemenea, datorită conţinutului ridicat de acizi grasi omega 3 şi lignani acestea au efecte pozitive şi asupra sistemului cardiovascular, în special prin diminuarea tensiunii arteriale şi a plăcii aterosclerotice.

Deşi a existat un studiu care a demonstrat că seminţele de in diminuează simptomele menopauzei, acesta nu a fost bine elaborat. Un studiu mai mare a arătat că acestea nu le diminueaza şi nu previn nici osteoporoza.

Aceste seminţe îmbunătăţesc funcţia renală în cazul persoanelor care suferă de lupus eritematos sistemic prin reducerea nivelului de colesterol, subţierea sângelui şi reducerea inflamaţiei.

Seminţele de in şi cancerul
Pe lângă acizii graşi omega 3 aceste seminţe conţin şi lignani, substanţe care se comportă ca hormonul estrogen.

Pentru că lignanii din seminţele de in se comporta ca estrogenul, cercetătorii nu sunt siguri dacă aceştia sunt benefici sau dăunători în ceea ce priveşte cancerul la sân.

Totuşi, câteva teste au arătat că lignanii diminuează rata de creştere a tumorilor (specifice cancerului la san) în cazul şobolanilor.

De asemenea, a existat şi un studiu clinic pe oameni. În acest studiu femei aflate în perioada de postmenopauză, diagnosticate cu cancer la sân, au consumat o briosă cu 25 grame de seminţe timp de 40 de zile. Prin intermediul acestui studiu s-a arătat că seminţele de in pot reduce tumorile, însă pentru a fi siguri trebuie efectuate mai multe cercetări.

Există şi câteva studii care sugerează că un consum moderat de lignani în timpul adolescenţei poate reduce riscul de cancer la sân.

Efecte similare au fost observate şi în cazul cancerului de colon, însă au fost efectuate doar teste pe animale.

În cazul cancerului de prostată rezultatele sunt contradictorii, anumite studii arătând că un consum ridicat de ALA poate creşte riscul de cancer la prostată, iar altele că un consum moderat de seminţe de in poate fi benefic. În acest caz mai este nevoie de multe cercetări care să determine clar care sunt efectele acestor seminţe în ceea ce priveşte cancerul de prostată.

Datorită conţinutului de acizi graşi omega 3 seminţele de in mai pot avea şi alte efecte benefice. Acestea sunt cuprinse în articolul dedicat acizilor omega 3 ce poate fi accesat aici.

Păstrare şi consum
Pentru a beneficia de proprietăţile acestor seminţe trebuie să le consumaţi întregi sau măcinate (în maxim 24 de ore de la măcinare pentru ca încep să piardă nutrienţi). Dacă utilizaţi seminte întregi le puteţi înmuia in diverse lichide cum ar fi de exemplu iaurtul. Trebuie să consumati şi lichide împreună cu seminţele pentru a evita anumite blocaje.

Există şi alte produse care conţin seminţe de in precum prăjituri, pâine, capsule, însă este recomandat să le consumaţi în cele două forme indicate mai sus (întregi sau macinate acasă).

Uleiul şi seminţele de in se păstrează la rece.

Seminţele măcinate şi uleiul se pot administra şi copiilor pentru a furniza o cantitate suplimentară de acizi grasi omega 3, dar şi ca laxativ.

Efecte adverse şi interacţiuni
Având în vedere că ALA poate fi dăunător în cantitate mare (creşte riscul de degenerescenţă maculară şi poate creşte riscul de cancer de prostată) şi că uleiul de in conţine doar acest acid gras vă recomandăm să consumaţi în principal seminţe de in care sunt mult mai complexe din punct de vedere al conţinutului şi să consumaţi ulei de in doar ocazional.

Seminţele necoapte (imature) pot fi otrăvitoare şi nu trebuie consumate.

Femeile cu cancer ovarian, la sân sau uterin trebuie să consulte un medic specialist pentru că aceste seminţe conţin substanţe similare estrogenului. La fel şi în cazul femeilor însarcinate.

De asemenea, persoanele care suferă de afecţiuni ce pot fi agravate de conţinutul mare de fibre alimentare trebuie să evite aceste seminţe.

Acizii grasi omega 3 pot creşte riscul de hemoragie în cazul persoanelor care urmează un tratament pentru subţierea sângelui / prevenirea formării de cheaguri de sânge.

Seminţele de in pot diminua nivelul de glucoză din sânge şi astfel pot potenţa efectele insulinei şi a altor medicamente pentru diabet.

Produsele ce conţin seminţe de in parţial degresate pot creşte nivelul de trigliceride şi astfel consumul nu este recomandat persoanelor cu un nivel ridicat al trigliceridelor.

Pentru că pot diminua presiunea arterială aceste seminţe nu sunt recomandate persoanelor cu o presiune scazută.

De asemenea, aceste seminţe pot schimba efectele anticoncepţionalelor şi ale terapiei de substituţie hormonală.

Astfel, dacă vă aflaţi în situaţiile menţionate anterior, dar şi dacă utilizaţi suplimente alimentare care subţiază sângele, scad presiunea arterială sau glicemia este recomandat să întrebaţi un medic specialist înainte să consumaţi seminţe de in.

Chiar dacă efectele benefice ale consumului de seminţe de in sunt multe să nu vă imaginaţi ca acestea sunt un aliment minune. Pentru a avea o viată lungă şi fără multe probleme medicale consumaţi aceste seminţe cu moderaţie, împreună cu alte alimente sănătoase (atât vegetale cât şi animale).

Surse
nih.gov
umm.edu
webmd.com
mayoclinic.org
mayoclinic.org
medicinet.com

Print Friendly, PDF & Email