Paradoxul francez: un exemplu de urmat?

0

Paradoxul francez este un concept ce a fost dezvoltat după anul 1980 de specialiștii francezi.

Cercetătorii au observat că cetățenii Franței sunt “ocoliți” de afecțiunile cardiovasculare chiar dacă aceștia consumă alimente bogate în grăsimi saturate, colesterol, fumează și consumă frecvent alcool.

În Franța grăsimile reprezintă aproximativ 36-39% din aportul caloric zilnic, iar în țări ca Irlanda acesta reprezintă 38-39%. Valorile prezentate mai sus sunt aproape identice, dar când este vorba de incidența bolilor cardiovasculare lucrurile sunt foarte diferite.

Afecțiunile cardiovasculare sunt în multe regiuni din Franța de 4-6 ori mai rare decât în Irlanda sau UK.

Inițial s-a considerat că medicii francezi declară decesele ce sunt cauzate de boli cardiovasculare ca fiind decese provocate de alte afecțiuni și că aceasta este explicația din spatele paradoxului francez. După alte cateva studii concluziile au fost că acest lucru nu este valabil și că nu are o influență majoră asupra datelor colectate.

Multe studii au fost efectuate în diferite țări în ceea ce privește legătura dintre bolile cardiovasculare și consumul ridicat de grăsimi saturate și colesterol. Cel mai interesant studiu a fost efectuat de un grup de cercetători ce au analizat date din 40 de țări.

paradoxul francezDupă ce au stabilit un index al consumului de grăsimi saturate și colesterol, au studiat relația dintre index și mortalitatea cauzată de bolile cardiovasculare în randul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 55 si 64 ani. Franța a avut un index al consumului de grăsimi și colesterol de 24 per 1000 kcal și o rată a mortalității de 198, iar Finlanda a avut un index de 26 per 1000 kcal și o rată a mortalității de 1031. Cifrele sunt clare și se poate observa că deși indexul țărilor este apropiat, rata mortalitatii este de cinci ori mai mică în Franța.

Devine și mai interesant când comparăm recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (<10% din calorii trebuie să provină din grăsimi saturate) cu consumul efectiv din Franța.

În cele două studii efectuate în perioadele 1986-1987 și 1995-1997 în care s-a masurat cantitatea de energie furnizată de grăsimile saturate cetățenilor francezi, s-a constatat ca 15% respectiv 16% din aportul energetic zilnic al francezilor era reprezentat de grăsimi saturate.

În mod normal, un consum atât de ridicat de grăsimi saturate este asociat cu o mortalitate ridicată, cauzată de afecțiunile cardiovasculare, însă acest lucru nu este valabil în cazul cetățenilor francezi. În Franta, legatura între consumul ridicat de grăsimi saturate și mortalitate ridicată nu există si tocmai datorită acestui fapt fenomenul se numește paradoxul francez.

Paradoxul francez și vinul roșu
Mulți cercetători au încercat să explice paradoxul francez și astfel și-au îndreptat atenția asupra alcoolului. Alcoolul, în special vinul roșu, este un element comun între Franța și țările din sudul Europei, țări ce au un risc scăzut de a dezvolta boli cardiovasculare.

În diferite studii s-a observat că persoanele ce aveau un consum moderat de alcool aveau un risc mult mai scăzut de afecțiuni cardiovasculare decât persoanele care nu consumă alcool. Acest lucru se explică prin faptul că alcoolul crește concentrația de HDL (colesterol bun) și astfel 50% din reducerea riscului, atribuită alcoolului, provine doar din creșterea HDL.

Totuși, nu toate sursele de alcool au același efect și în urma unor studii efectuate în Franța și Danemarca s-a descoperit ca vinul roșu, consumat cu moderație, reduce cu 24-31% mortalitatea produsă de toate afecțiunile.

Se pare că resposabili de scăderea mortalității sunt flavonoidele și polifenolii ce se gasesc în legume, fructe, ceai, cafea, bere și vin.

În Franța, cantitatea de alcool consumată în fiecare zi rămâne constantă, iar în Irlanda de Nord cantitatea de alcool crește foarte mult în zilele de vineri și sâmbătă. După ce a fost facută această observație s-a comparat tensiunea arterială a celor două populații. Cetătenii irlandezi au tensiunea arterială crescută de luni până miercuri, iar în cazul francezilor aceasta rămâne constantă pe parcursul săptămânii.

Concluzia acestui studiu a fost că excesul de alcool al irlandezilor crește rata mortalității din cauza afecțiunilor cardiovasculare, iar în cazul francezilor nu se observă efecte negative.

Concluzii
Paradoxul francez este încă un mister pentru cercetători deși s-au gasit anumite elemente ce ar putea explica acest fenomen. Aceștia au ajuns la concluzia că există mai mulți factori responsabili de situația prezentată în acest articol și nu doar consumul de alcool.

Paradoxul francez poate fi explicat prin comportamentul persoanelor ce locuiesc în Franța și în țările din sudul Europei:

– Aceștia au un consum ridicat de grăsimi, dar sursa grăsimilor nu este reprezentata de alimentele procesate, ci de alimente gătite în casă sau în restaurante și care nu au un conținut ridicat de grasimi trans și aditivi alimentari. Avantajul alimentelor gătite este faptul ca acestea, chiar dacă uneori sunt tratate termic, iși păstrează mare parte din valoarea nutritivă, lucru ce nu este valabil și în cazul multor alimente procesate.

– Au o dietă bogată în fructe, legume, pește, fructe de mare;

– Porțiile sunt mici și intervalul între mese este mai mic decât în țările cu risc ridicat;

– Consumă în mod constant mici cantități de vin;

– În timpul liber sunt mai activi fizic decât persoanele din țările cu risc ridicat;

– Francezii au o altă atitudine față de mâncare și sunt mai puțin concentrați asupra legăturii dintre alimentație și sănătate și mai mult asupra placerii oferite de alimentele consumate.

Stiu ca în acest articol s-a vorbit foarte mult de efectele benefice ale alcoolului. Totuși, trebuie să țineti cont că acesta poate produce foarte multe afecțiuni și poate crește riscul de apariție a afecțiunilor cardiovasculare și trebuie consumat cu moderație.

Trebuie să aveți grijă și la consumul de alimente ce conțin foarte multe grăsimi pentru că și acestea pot produce afecțiuni grave daca sunt consumate în exces.

Pentru o viață sănătoasă, consider că o parte din comportamentul francezilor ar trebui urmat de orice persoana pentru că după cum observați puteți consuma aproape orice dacă nu faceți exces, dacă aveți o alimentație diversificată și nu săriți peste activitatea fizică din timpul liber.

Paradoxul francez este realitate și nu mit!

Print Friendly
advert

Niciun comentariu

Spune-ți părerea

Cod antispam *

Abonează-te la Newsletter pentru a nu rata ultimele articole publicate pe CeSăMâncăm.ro

Introduceţi adresa de e-mail

Adresa de e-mail trebuie confirmată! Veți primi un e-mail de activare de la FeedBurner Email Subscriptions.

and last modified on October 9th, 2016 at 20:18,