Una dintre cele mai simple rețete făcute de mine. Este și destul de gustoasă. Pastele cu sos de smântână și cașcaval sunt o soluție rapidă atunci când nu aveți mare lucru prin frigider sau dacă vă grabiți. De asemenea sunt și o sursă importantă de calciu, glucide și proteine.

Totuși, au și o cantitate măricică de grăsimi și calorii și trebuie să le consumați mai rar.

Timp de execuţie 25-30 minute Complexitate redusă
Valori nutritive/porţie
Calorii
586
Glucide
74 g
Proteine
23 g
Lipide
22 g
Valorile prezente în tabel sunt orientative

Ingrediente pentru două porții de paste cu sos de smântână și cașcaval
– 200 grame fusilli cu legume (spanac și roșii);
– 200 grame smântână 12%;
– 50 grame iaurt;
– 50 grame cașcaval afumat;
– ½ linguriță muștar;
– doi căței de usturoi sau o linguriță de usturoi deshidratat;
– o lingură ulei de măsline;
– pătrunjel;
piper;
sare.

Mod de preparare paste cu sos de smântaână și cașcaval
Se fierb pastele în apă fierbinte cu sare, ulei și usturoi zdrobit sau pudră (aproximativ 10-12 minute, însă depinde de paste și de preferințe).

Se scot pastele și se scurg.

Amestecați smântâna cu iaurtul și radeți cașcavalul.

Într-o tigaie, cratiță etc. puneți amestecul de smântână și iaurt, puneți pe foc și lăsați până începe să fiarbă (amestecați mereu). Adăugați muștarul și cașcavalul ras și amestecați bine.

Luați de pe foc și adăugați sare, piper și puțin pătrunjel tocat.

Puneți peste paste și amestecați.

paste cu sos de smantana si cascavalCosturi
Costurile pentru două porții de paste cu sos de smântână și cașcaval sunt de aproximativ 8-10 RON (prețuri 2016).

Mod de servire
Se servesc calde, simple sau cu roșii cherry.

Print Friendly, PDF & Email