E 472 nu reprezintă doar un aditiv alimentar ci o grupă de aditivi, ce conține șase compuși.

Aceștia sunt esteri ai grăsimilor sintetice obținuți din glicerol, acizi grași naturali și diferiți acizi organici (acetic, lactic, tartaric, citric).

Acizii grași sunt în general de origine vegetală, însă uneori sunt utilizați și cei de origine animală.

gogosi multicoloreCei șase compuși care fac parte din această grupă sunt:
E472a – esteri ai mono şi digliceridelor cu acidul acetic;
E472b – esteri ai mono şi digliceridelor cu acidul lactic;
E472c – esteri ai mono şi digliceridelor cu acidul citric;
E472d – esteri ai mono şi digliceridelor cu acidul tartric;
E472e – esteri ai mono şi digliceridelor cu acidul diacetiltartric;
E472f – esteri combinaţi (tartric, acetic) ai mono şi digliceridelor.

În alimente sunt utilizați ca emulsificatori, stabilizatori și agenți de îngroșare și gelifiere.

Efectele consumului de alimente ce conțin aditivi din grupa E472
Nu se cunosc efecte secundare, în principal din cauza lipsei de studii. În general, acești aditivi alimentari sunt transformați de organism în compuși identici cu cei naturali.

Totuși, având în vedere că pentru obținerea lor se utilizează alți aditivi alimentari (acizii de mai sus) este foarte probabil ca aceștia să preia din efectele secundare / contaminanții acizilor menționați anterior (de exemplu metale grele).

În plus, acești aditivi pot fi obținuți și din surse animale (inclusiv porc) și astfel anumite categorii de persoane nu pot consuma produse ce îi conțin.

Aditivii obținuți din surse vegetale pot proveni din plante modificate genetic (în principal soia).

Doza acceptabilă este stabilită doar pentru aditivii de la d) la f) și este de 30 mg / kg corp.

Surse
Aceștia (E 472) sunt în general utilizați în produse de patiserie și cofetărie, biscuiți, pâine, înghețată, sosuri, frișcă, ciocolată caldă, pizza congelată și anumite produse pentru copii (în special lapte praf) etc.

Print Friendly, PDF & Email