Păpădia – efecte benefice, adverse și contraindicații
Păpădia (Taraxacum officinale) este o plantă perenă, bogată în vitamine precum A, B, C și D, dar și în minerale precum fier, potasiu și zinc.
Frunzele de păpădie sunt utilizate pentru a da aromă salatelor, supelor, ceaiurilor și altor produse. Rădăcinile sunt utilizate în anumiți înlocuitori de cafea și florile pentru obținerea de vin.
În trecut rădăcinile și florile de păpădie erau utilizate pentru tratarea afecțiunilor renale, hepatice, afecțiunilor digestive, eczemelor, apendicitei, inflamațiilor, diabetului etc.
Efectele produselor din păpădie
Aproape toate studiile cu privire la efectele produselor din păpădie au fost efectuate pe animale și nu pe oameni.
Păpădia este utilizată în foarte multe produse diuretice. Totuși, nu există studii de calitate care să confirme acest efect în cazul oamenilor.
Păpădia uscată sau proaspătă este utilizată și pentru creșterea poftei de mâncare.
De asemenea, rădăcina poate avea și un ușor efect laxativ și poate facilita digestia.
Conform unor cercetări preliminarii produsele ce o conțin pot îmbunătăți funcțiile renală și hepatică. Totuși, studiul a avut câteva erori de realizare și rezultatele nu sunt sigure.
Studiile efectuate pe animale au arătat că păpădia poate normaliza nivelul de glucoză din sânge și poate diminua nivelul de colesterol total și trigliceride, în același timp cu creșterea HDL. Aceste efecte au fost constatate în cadrul studiilor efectuate pe șoareci diabetici. Nu au fost efectuate studii pe oameni.
Alte câteva studii efectuate pe animale au arătat că aceasta poate reduce inflamația.
Unul dintre puținele studii efectuate pe oameni a arătat că persoanele care au suferit o intervenție chirurgicală de îndepartare a amigdalelor și care consumau supă ce conținea păpădie se vindecau mai repede decât cele ce consumau supă fără această plantă.
În plus, frunzele pot avea acțiuni antioxidante și pot stimula sistemul imunitar.
Un alt efect benefic a fost constatat în cazul bărbaților ce au primit timp de patru săptămâni 200-400 mg dintr-un supliment numit CRS-10 (extract apos de păpădie și rooibos). Bărbații care au primit doza cea mai mare au raportat creșterea semnificativă a calității vieții. Autorii studiului concluzionează că acest efect a fost produs de creșterea nivelului de testosteron.
Forme disponibile
Păpădia este comercializată în multe forme, atât uscată cât și verde. Poate fi găsită sub formă de tinctură, extract lichid, ceai, tablete și capsule. Această plantă poate fi găsită singură sau în combinație cu alte plante.
Efecte adverse, contraindicații și interacțiuni
Nu există cercetări în ceea ce privește administrarea produselor de păpădie copiilor și femeilor însărcinate sau care alăptează. Astfel, este recomandat să evitați consumul în cazurile de mai sus.
Această plantă este considerată relativ sigură, însă există persoane care sunt alergice.
În anumite cazuri poate produce inflamarea cavității bucale, a pielii și poate crește cantitatea de acid din stomac.
Dacă sunteți alergic la mușețel, crizanteme, gălbenele, coada șoricelului, margarete sau iod trebuie să evitați produsele ce conțin păpădie.
Persoanele care suferă de afecțiuni renale, vezică urinară sau calculi biliari trebuie să consulte un medic specialist înainte de a consuma produsele ce o conțin.
Produsele din păpădie pot interacționa cu medicamentele pentru subțierea sângelui, diuretice, antibiotice, litiu, medicamente pentru diabet și alte medicamente ce sunt metabolizate de ficat.
Astfel, este indicat să consultați un medic specialist dacă urmați un tratament cu unul sau mai multe tipuri de medicamente menționate anterior.