Zincul – un antioxidant esenţial

Zincul este un mineral esenţial ce se găseşte în mod natural în multe legume şi fructe, dar şi în produsele din carne.

Importanţa zincului în alimentaţia noastră a fost recunoscută recent, iar carenţa de zinc a fost descrisă pentru prima dată în 1961. De atunci mulţi experţi au considerat carenţa de zinc o problema importantă de sănătate, în special pentru cetăţenii ţărilor în curs de dezvoltare.

Zincul este implicat în foarte multe procese metabolice şi este necesar desfăşurării activităţii a peste 100 de enzime. Este un mineral ce participă la stimularea sistemului imunitar, sinteza proteinelor, vindecarea rănilor, sinteza ADN şi la diviziunea celulară.

Zincul este foarte important pentru dezvoltarea normală a copiilor, din timpul sarcinii până la stadiul de adult şi este esenţial în dezvoltarea mirosului şi gustului. Este implicat şi în metabolizarea vitaminei A şi astfel ajută această vitamină să işi desfăşoare activitatea.

Zincul este şi un antioxidant puternic ce reduce efectele radicalilor liberi asupra celulelor. Chiar dacă există dovezi clare în privinţa proprietăţilor antioxidante ale zincului, mecanismele sunt neclare. Studii viitoare prin care să se descifreze aceste mecanisme ar putea descoperi noi funcţii ale zincului.
Carenţa de zinc
Carenţa de zinc poate să apară şi datorită faptului că organismul uman nu deţine un sistem prin care să fie posibilă stocarea zincului şi din aceasta cauză avem nevoie de aport zilnic.

Carenţa de zinc este dificil de descoperit pentru că acesta se află în componenţa multor proteine şi acizi nucleici (ADN – ARN). În general, se măsoară nivelul de zinc din plasmă sau sânge, dar este posibil ca simptomele carenţei să apară chiar dacă în sânge şi plasmă există un nivel normal de zinc (carenţa se manifestă la nivel celular).

Carenţa se manifestă prin întârzierea creşterii copiilor, pierderea poftei de mancare, slăbirea sistemului imunitar, căderea părului, diaree, leziuni ale pielii şi ochilor, impotenţă, întârzierea maturării sexuale, pierderi în greutate, vindecare greoaie, gust deformat şi dificultăţi de concentrare.

Multe simptome prezentate mai sus sunt asociate şi cu alte afecţiuni şi de aceea este bine să consultaţi un medic specialist care să decidă dacă suferiţi de carenţă de zinc sau de altă afecţiune.

Factori care influenţează absorbţia zincului
Absorbţia zincului este influenţată negativ de: suplimentele ce conţin fier, doze mari de calciu, acidul fitic (din legume şi cereale) şi de consumul de alcool.

Categoriile cu risc crescut
Categoriile cu un risc mai mare de a suferi de carenţă de zinc sunt:
– bebeluşii şi copiii;
– femeile însărcinate şi cele care alăptează (în special cele foarte tinere);
– pacienţii ce primesc hrană doar intravenos;
– persoane ce suferă de afecţiuni ale sistemului digestiv;
– persoanele alcoolice;
– persoanele malnutrite;
– adulţii peste 65 de ani;
– vegetarienii stricţi sau veganii – în cazul acestora cerinţele de zinc sunt cu până la 50% mai mari pentru ca alimentele consumate de aceştia (legume si cereale) conţin cantităţi mari de acid fitic, substanţă ce scade absorbţia zincului.

Excesul de zinc
Excesul de zinc se poate manifesta atât în formă acută (rapid – în urma unei doze mari) cât şi cronică (în timp – în urma mai multor doze).
Forma acută poate să apară chiar şi la 30 de minute după ingerarea unei doze masive şi se manifestă prin greaţă, vomă, pierderea poftei de mâncare, crampe abdominale, diaree şi dureri de cap.

Doze cuprinse în intervalul 150-450 mg au fost asociate cu efecte cronice ca eliminarea cuprului şi a fierului, slăbirea sistemului imunitar şi scăderea nivelului de lipoproteine HDL. Un nivel scăzut de cupru a putut fi observat şi la doze de 60 mg pe zi.

Zincul administrat intranazal produce pierderea mirosului. Au existat cazuri în care administrarea intranazală de gluconat de zinc a produs pierderea mirosului. Această afecţiune poate fi ireversibila şi de aceea este recomandat să evitaţi soluţiile intranazale ce conţin zinc.

Surse de zinc
Cele mai importante surse de zinc sunt: stridii, crabi, homari, carne roşie, mazăre, fasole, linte, soia, floarea soarelui, seminţe de in şi dovleac, alune, caju, nuci, migdale. Pentru a vedea conţinutul de zinc al fructelor şi legumelor intraţi aici şi aici.

Din cauza acidului fitic prezent în legume şi cereale, zincul se absoarbe mai greu şi de aceea sursele animalele sunt mai bune. Alte surse de zinc sunt suplimentele alimentare şi produsele cosmetice. Suplimentele alimentare trebuie consumate doar sub supravegherea unui medic specialist.