Dacă doriţi să mâncaţi ceva foarte gustos şi sănătos (dacă este consumat cu moderaţie), încercaţi această reţetă. Dacă deja aveţi maioneza, puteţi face ouă umplute într-un timp foarte scurt.

Cantitatea de colesterol dintr-o porţie de ouă umplute cu ardei şi ceapă verde este redusă (aproximativ 6-7 % din necesarul zilnic – echivalentul a ½ ou întreg) şi astfel nu trebuie să vă faceţi griji în acest sens.

Timp de execuţie 20 – 30 minute Complexitate redusă
Valori nutritive/porţie
Calorii
126
Glucide
2 g
Proteine
 6 g
Lipide
  10.5 g
Valorile prezente în tabel sunt orientative

Această mâncare este bogată în vitamine, minerale, antioxidanţi, proteine, grăsimi vegetale şi nu trebuie ocolită, însă trebuie să aveţi grijă să nu consumaţi în exces.

Maioneza folosită este facută în casă şi nu conţine aditivi alimentari.

Dacă se elimină muşchiul de porc, această mâncare este potrivită şi pentru ovo-lacto vegetarieni.

Ingrediente pentru şapte porţii
– şapte ouă de gaină;
– 60 grame ardei gras, gogoşar etc. (câteva felii);
– 65 grame muşchi de porc afumat sau crud-uscat;
– 70 grame maioneză făcută acasă (2-3 linguri);
– ½ legatură ceapă verde (1/2 din frunze);
– nucşoară;
– pătrunjel;
– lămâie;
– piper;
– sare.

Mod de preparare
Puneţi la fiert şapte ouă şi lăsaţi până devin tari (7-10 minute).  După ce le cojiţi trebuie să le tăiaţi pe jumatate şi să scoateţi gălbenuşurile.

Tocaţi mărunt ceapa verde, ardeiul, muşchiul şi câteva frunze de pătrunjel. Peste ele adaugaţi un praf de nucşoară, maioneza, o lingură cu zeamă de lămâie şi trei gălbenuşuri zdrobite bine.

Omogenizaţi bine şi adăugaţi sare şi piper după gust.

Acum puteţi începe să umpleţi cele 14 jumătăţi de ou.

Gălbenuşurile rămase pot fi folosite pentru a găti alte mâncăruri sau se aruncă.

Ouăle umplute se introduc la frigider, într-un vas cu capac, unde se pot păstra pentru 24 de ore.

oua umplute cu ceapa verde si ardeiCosturi
Costurile pentru şapte porţii de ouă umplute cu ardei şi ceapă verde sunt de aproximativ 8-10 RON (preţuri 2014).

Print Friendly, PDF & Email