Lecitina este un compus complex, bogat în grăsimi, ce se găseşte în mod natural în diverse produse de origine vegetală sau animală. În general, lecitina este compusă din trigliceride, fosfolipide, glicerol, acizi graşi şi colină.

Lecitina este folosită şi ca aditiv alimentar (E322) şi supliment nutritiv, fiind extrasă din diferite plante prin metode mecanice, enzimatice şi chimice. Poate fi extrasă şi din surse de origine animală.

lecitina din soiaCele doua tipuri de lecitină nu sunt 100% identice şi nu au aceleaşi efecte benefice / negative şi de aceea vă vom prezenta pe rand efectele acestora asupra corpului uman şi alimentele în care pot fi găsite.

Rolurile lecitinei naturale
Prin lecitină naturală ne referim la cea găsită în mod natural în produse de origine vegetală sau animală.

Lecitina este un constituent esenţial al celulelor. Aceasta protejează celulele de acţiunea radicalilor liberi, scade nivelul de colesterol şi trigliceride din sânge, creşte nivelul de HDL şi viteza cu care se desfăşoară procesele metabolice, îmbunătăţeşte capacitatea creierului de a stoca informaţii şi previne acumularea de grăsimi la nivelul ficatului.

Este cercetată şi influenţa lecitinei (lecithin) asupra bolii Alzheimer, până în acest moment rezultatele fiind promiţătoare.

Cele mai importante surse de lecitina sunt: boabe de soia, ouă, ulei de rapiţă, ficat, alune, germeni de grâu etc.

Lecitina (E 322) ca aditiv alimentar (emulgator, antioxidant)
Cel mai important rol al lecitinei (E322) este de emulgator. Aceasta facilitează producerea amestecului apa – ulei, care în condiţii naturale nu poate avea loc şi de aceea este găsită în aproape toate tipurile de margarină, maioneză, sosuri etc.

Lecitina creşte activitatea antioxidanţilor şi de multe ori este folosită în combinaţie cu aceştia.

Deşi poate fi extrasă şi din rapiţă, germeni de grâu etc., lecitina este de obicei extrasă din seminţe de soia.

Soia este un aliment alergen şi din această cauză şi lecitina din soia poate declanşa reacţii alergice. Totuşi, reacţiile alergice produse de lecitina din soia sunt extrem de rare, aceasta conţinând cantităţi foarte mici de proteine alergene.

Riscul producerii unor reacţii alergice depinde foarte mult de gradul de puritate al E322 (puritate mare => risc scăzut).

O problemă majoră pentru anumite persoane este faptul că mare parte din cantitatea de soia folosită pentru obţinerea lecitinei provine din soia modificată genetic. Este foarte dificil să evitaţi produsele ce o conţin, însă dacă doriţi lecitină ce nu provine din OMG puteţi cumpăra produse bio.

Lecitina (E322) este o sursă de îngrijorare şi pentru vegetarieni, aceasta putând fi obţinută şi din surse de origine animală.

Efectele consumului de alimente ce conţin lecitină (E322)
Lecitina poate avea şi ca aditiv alimentar efecte benefice însă acestea pot fi umbrite de efectele negative. Lecitina folosită ca aditiv alimentar nu este 100% identică cu cea naturală, conţinând şi contaminanţi ca arsenicul, aluminiul, substanţe folosite în procesul de extracţie etc.

E322 poate produce efecte negative şi din cauza că este prezent în foarte multe alimente şi astfel, zilnic, este consumată o cantitate mult mai mare decât dacă am consuma hrană fără aditivi.

Cele mai cunoscute efecte dăunătoare ale E322 sunt: crampe abdominale, greaţă, diaree, alergii, tensiune arterială scăzută, anorexie / obezitate, perturbarea funcţiilor tiroidei, favorizarea apariţiei celulelor canceroase la nivelul sânilor etc.

Pentru că nu există date suficiente, în timpul sarcinii şi alăptării este bine să evitaţi soia şi produsele din soia.

Surse de lecitina (E322)
Lecitina se foloseşte ca aditiv alimentar în: sosuri, maioneză, ciocolată, creme, aluat, produse de patiserie şi fast food etc.

Lecitina este folosită şi în medicamente, cosmetice şi suplimente alimentare.

Consumul de suplimente alimentare ce conţin lecitina nu este recomandat persoanelor sănătoase.

Print Friendly, PDF & Email