Ghimbirul (Zingiber officinale) este o plantă perenă foarte populară, originară din Asia, unde este utilizată ca și condiment de peste 4000 de ani.

Acesta are o istorie foarte lungă și ca plantă medicinală. De exemplu, în China ghimbirul a fost utilizat peste 2000 de ani pentru facilitarea digestiei și pentru tratarea unor afecțiuni precum diaree și greață.

Această plantă mai este utilizată și pentru tratarea artritei, colicilor, răcelii, gripei, durerilor de cap, durerilor menstruale și afecțiunilor cardiace.

ghimbirÎn preparatele culinare și în scop medicinal se utilizează rizomul (rădăcina plantei).

Efectele ghimbirului
Cercetătorii consideră că substanțele active din ghimbir sunt uleiurile volatile și compuși fenolici precum gingerol, shogaol și paradol. Acesta mai conține și quercetină, kaempferol, catechină și epicatechină (specifice ceaiului verde), rutină, naringenină și curcumină.

Conținutul total de flavonoide (compuși antioxidanți) este de aproximativ două ori mai mare decât cel al usturoiului, cepei și ceaiului negru.

Efectul antioxidant al ghimbirului este echivalent cu cel al vitaminei C.

Câteva studii au arătat că ghimbirul pudră poate diminua simptomele răului de mișcare (mașină, vapor etc.). Persoanele testate au avut mai puține vărsături și transpirații reci. Totuși, acesta nu a diminuat senzația de greață. În ceea ce privește răul de mișcare acesta are efecte mai slabe decât medicamentele convenționale, dar și efecte secundare mai putine.

În cazul femeilor însărcinate un gram de ghimbir pe zi, pentru 4 zile, a condus la ameliorarea stărilor de greață. În plus, femeile care au consumat această plantă au vomitat mai puțin decât cele care au consumat placebo. Trebuie utilizat în acest scop doar după consultarea unui medic specialist și nu mai mult de un gram pe zi, timp de maxim patru zile.

În ceea ce privește greața produsă de chimioterapie au fost efectuate câteva studii care au arătat că diminuează severitatea și durata senzației de greață. Totuși, într-unul din studii a fost utilizat împreună cu un medicament convențional. Astfel, sunt necesare mai multe studii pentru a determina dacă ghimbirul are acest efect și atunci când este administrat singur.

Referitor la greața și vărsăturile produse de intervenții chirurgicale, rezultatele studiilor sunt contradictorii.

Astfel, există studii care au arătat că un gram de ghimbir administrat înainte de operație poate reduce greața la fel de eficient ca medicamentele convenționale, altul care a arătat că reduce cantitatea de medicamente convenționale pentru greață administrate după intervenția chirurgicală, dar și studii în care nu au fost observate efectele de mai sus.

A existat un studiu care a găsit că această plantă poate chiar amplifica greața produsă de intervenția chirurgicală.

Se pare că și uleiul, dacă este aplicat pe încheieturi, previne greața în 80% din cazuri.

Această plantă poate reduce greața și vărsăturile în cazul persoanelor care urmează un tratament pentru HIV/SIDA. A fost administrată timp de 14 zile, cu 30 de minute înainte de tratament.

Ghimbirul are și efect antiinflamator, ceea ce îl face util în diminuarea durerilor produse de osteoartrită și artrită reumatoidă (studii cu rezultate contradictorii – sunt necesare studii suplimentare). Este posibil ca efectele acestuia să se observe după câteva săptămâni de administrare, chiar luni.

Acesta reduce și durerile și celelalte simptome ale menstruației. Pentru a obține acest efect a fost utilizată o cantitate de 1.5 grame de ghimbir pe zi, împărțită în trei doze, timp de trei zile.

Se pare că extractul are efecte similare în 62% din cazuri. Se  administrează 250 mg, de patru ori pe zi, timp de trei zile. Efectele sunt la fel ca cele produse de ibuprofen.

În cazul bărbaților infertili creste motilitatea seminală cu 47.3%, volumul de material seminal cu 36.1%, numărul de spermatozoizi cu 16.2%, viabilitatea cu 40.7% și testosteronul cu 17.7%. Aceștia au consumat ghimbir timp de trei luni (cantitatea utilizată nu a fost specificată).

În cadrul studiilor pe animale s-a observat că ghimbirul amplifică efectul antidepresiv al Magnolia officinalis. Consumat singur nu are proprietăți antidepresive.

Este posibil ca acesta să aibă și efecte anticancerigene (prevenire), mai multe studii arătând că poate preveni formarea și multiplicarea celulelor canceroase și poate declanșa apoptoza (moarte celulară programată). Studiile au fost efectuate doar pe culturi celulare și animale.

Studii preliminarii au arătat că ghimbirul poate diminua colesterolul, trigliceridele, glicemia (în cazul diabetului de tip 2) și tensiunea arterială, subțiază sângele, reduce balonarea, tratează indigestia și durerile de cap și facilitează digestia. În aceste cazuri sunt necesare studii suplimentare pentru a confirma efectele.

În cazul colesterolului și trigliceridelor efectele au fost observate la persoanele care au consumat un gram de ghimbir de trei ori pe zi, timp de 45 de zile.

Forme disponibile și administrare
Produsele din ghimbir sunt făcute din rădăcina proaspătă sau uscată. Acestea se găsesc sub formă de capsule, ulei, extract, tinctură și ceai.

Rădăcina proaspătă poate fi utilizată în diferite preparate culinare și ceai.

Ceaiul se poate face dintr-o lingură de ghimbir ras, 500 ml apă, o lingură de miere sau zahăr brun și o jumătate de lămâie. Acesta se adaugă în apă fierbinte și se lasă cu capac pentru aproximativ 10 minute. Mierea se utilizează doar dacă doriți ceai rece (se adaugă după ce se răcește). Dacă doriți un ceai fierbinte utilizați zahăr brun.

În funcție de preferințe mai puteți adăuga în ceai scorțișoară, flori de mușețel, tinctură de echinacea, frunze de mentă, puțin piper.

Aceste produse nu se administrează copiilor sub 2 ani.

Copiii peste doi ani îl pot utiliza pentru greață, crampe abdominale și dureri de cap. Întrebați medicul ce doză trebuie administrată.

În cazul adulților nu se recomandă să se consume mai mult de patru grame pe zi, inclusiv din mâncare.

Femeile însărcinate nu trebuie să consume mai mult de un gram pe zi și mai mult de patru zile.

Pentru greață, balonare și indigestie se administrează un gram pe zi în mai multe doze.

Pentru greață produsă de sarcină se administrează 650 mg -1 gram / zi. Nu utilizați până nu consultați un medic specialist.

Pentru osteoartrită se administrează un gram pe zi în patru doze.

Dozele de mai sus au rezultat în urma studiilor efectuate de cercetători. Totuși, pentru o doză adaptată nevoilor dumneavoastră trebuie să consultați un medic specialist.

Efecte adverse, contraindicații și interacțiuni
Efectele adverse apar foarte rar, însă este posibil ca în cazul unor doze mari să producă arsuri gastrice, diaree și iritarea mucoaselor.

Efectele secundare pot fi evitate de multe ori dacă se consumă suplimente sub formă de capsule sau dacă se consumă ghimbir sau suplimente ce îl conțin în timpul mesei.

Persoanele care au calculi biliari, afecțiuni cardiace, diabet, femeile însărcinate sau care alăptează trebuie să consulte un medic înainte de a consuma ghimbir sau produse ce îl conțin.

Dacă urmează să aveți o intervenție chirurgicală sau să fiți anesteziat trebuie să spuneți medicului care efectuează operațiunea că ați consumat ghimbir.

Nu consumați produse ce îl conțin dacă aveți afecțiuni ce împiedică coagularea sângelui sau dacă urmați un tratament cu medicamente pentru subțierea sângelui.

Acesta mai poate interacționa cu medicamentele pentru diabetici și cele pentru hipertensiune.

Surse
nih.gov
umm.edu
webmd.com
examine.com

Print Friendly, PDF & Email